miercuri, februarie 4, 2026

Unirea Românilor – memorie vie și respect pentru eroi, în inima Vienei

Din inima Vienei, departe de granițele țării, dar aproape de spiritul românesc, Asociația „Mihai Eminescu”, condusă de Laura Hant, aduce an de an un omagiu profund eroilor neamului românesc, în sfânta...
Ultimă oră
Recomandările editorilor

Unirea Românilor – memorie vie și respect pentru eroi, în inima Vienei

Din inima Vienei, departe de granițele țării, dar aproape de spiritul românesc, Asociația „Mihai Eminescu”, condusă de Laura Hant, aduce an de an un omagiu profund eroilor neamului românesc,...

Omagiu adus la Viena lui Mihai Eminescu, la 176 de ani de la nașterea poetului național

La Viena, departe de țară, dar aproape de sufletul românesc, bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în fața Bisericii Ortodoxe Române de pe Simmeringer Hauptstrasse, a fost acoperit de flori,...

Nicușor Dan l-a dat afară de la Cotroceni pe Ludovic Orban, după nici două luni

Preşedintele Nicuşor Dan şi consilierul prezidenţial Ludovic Orban au decis încheierea colaborării, a anunțat, marţi, Administraţia Prezidenţială, care a precizat că decizia a fost luată în termeni amiabi. Preşedintele ar fi...

Cum votează românii în funcție de nivelul de educați. Sondaj INSCOP

Barometrul INSCOP arată o polarizare clară între electoratul cu educație redusă și cel cu studii universitare. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare,...

O Românie împărțită în două: generațiile tinere merg spre AUR, vârstnicii spre PSD. Sondaj INSCOP

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) se află pe primul loc în opţiunile de vot ale românilor de până la 59 de ani, în timp...

Nicușor Dan l-a dat afară de la Cotroceni pe Ludovic Orban, după nici două luni

Preşedintele Nicuşor Dan şi consilierul prezidenţial Ludovic Orban au decis încheierea colaborării, a anunțat, marţi, Administraţia Prezidenţială, care a precizat că decizia a fost...

Cum votează românii în funcție de nivelul de educați. Sondaj INSCOP

Barometrul INSCOP arată o polarizare clară între electoratul cu educație redusă și cel cu studii universitare. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare,...

A murit Diane Ladd, actrița cu trei nominalizări la Oscar și o carieră de șapte decenii

Actrița americană Diane Ladd, nominalizată de trei ori la Premiile Oscar pentru rolurile secundare din filmele „Alice Doesn't Live Here Anymore”, „Wild at Heart”...

Prințul Harry revine în Regatul Unit. Vizită la comemorarea a trei ani de la moartea Reginei Elizabeth a II-a

Prințul Harry va fi prezent în Regatul Unit pe 8 septembrie, cu ocazia comemorării a trei ani de la moartea bunicii sale, Regina Elizabeth...