vineri, decembrie 27, 2024

Asasinarea lui Nasrallah dezvăluie o infiltrare israeliană majoră în Hezbollah

Share

Moartea liderului istoric al Hezbollah Hassan Nasrallah încununează o serie de operațiuni israeliene spectaculoase. Acestea au evidențiat capacitatea agențiilor de informații ale statului israelian de a se infiltra în puternica organizație susținută de Iran și de a cunoaște fiecare mișcare şi fiecare gest ale structurii sale de comandă.

Asasinarea lui Sayyed Hassan Nasrallah, confirmată sâmbătă, 28 septembrie, de Hezbollah, a evidențiat nivelul ridicat de infiltrare în ramura armată a organizației, care a permis Israelului să distrugă locaţiile cu armament, să-i saboteze  comunicațiile și să-i asasineze liderul istoric, ale cărui veniri și plecări fuseseră totuși un secret bine păstrat de ani de zile, scrie france24.com.

Asasinarea lui Nasrallah la un cartier general de comandă vineri seara a avut loc la numai o săptămână după exploziile a sute de pagere și aparate de radiocomunicaţii, punctul culminant al unei succesiuni de atacuri care au decapitat jumătate din consiliul de conducere al Hezbollah și i-au decimat comandamentul militar.

O sursă apropiată de serviciile secrete israeliene a declarat pentru agenţia Reuters, cu mai puțin de 24 de ore înainte de atac, că Israelul și-a petrecut 20 de ani concentrându-și eforturile de informații asupra Hezbollah și că l-ar putea lovi pe Nasrallah oricând ar dori, inclusiv în sediul cartierului său general.

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, și cercul său restrâns de miniștri au dat undă verde miercuri, potrivit spuselor a doi oficiali israelieni. Atacul a avut loc în timp ce Netanyahu se afla la New York pentru a se adresa Adunării Generale a ONU.

 Un lider prudent

Hassan Nasrallah evitase aparițiile publice încă de la războiul anterior, din 2006. Era de multă vreme vigilent. Mișcările lui erau restrânse și cercul de oameni pe care îi întâlnea era foarte mic, potrivit unei surse apropiate de Hezbollah. Asasinarea sugerează că grupul său a fost infiltrat de informatori ai Israelului.

Liderul Hezbollah era chiar mai precaut decât de obicei de la exploziile de pagere din 17 septembrie, de teamă că Israelul va încerca să-l omoare, fapt dovedit de absența sa de la funeraliile comandanților și de preînregistrarea unui discurs difuzat cu câteva zile înainte.

Israelul afirmă că a efectuat atacul asupra lui Nasrallah aruncând bombe asupra sediului situat sub o clădire rezidențială din sudul Beirutului.

„Este o lovitură dură și un eșec al serviciilor de informații pentru Hezbollah”, a spus Magnus Ranstorp, specialist în Hezbollah la Universitatea suedeză de Apărare. „Știau că este într-o întâlnire. Era într-o întâlnire cu alți comandanți. Și l-au ţintit pur şi simplu”.

Armata israeliană afirmă, de asemenea, că a ucis opt dintre cei nouă comandanți militari de rang înalt ai Hezbollah, majoritatea dintre ei în ultima săptămână. Acești comandanți conduceau unități variind de la Divizia Rachete până la forța de elită Radwan .

În plus, aproximativ 1.500 de luptători Hezbollah au fost răniți de exploziile de pagere și walkie-talkie din 17 și 18 septembrie.

O operațiune „planificată de multă vreme”

Sâmbătă, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Nadav Shoshani, a declarat presei în cadrul unui briefing că armata  „cunoștea în timp real” mișcările lui Nasrallah. Potrivit lui, liderii Hezbollah se întâlneau în acea zi pentru a planifica noi atacuri împotriva Israelului.

Generalul de brigadă Amichai Levin, comandantul bazei aeriene Hatzerim din Israel, a declarat că zeci de muniții au lovit ținta în câteva secunde. „Operațiunea a fost complexă și a fost planificată de mult timp”, a declarat Levin.

Slăbit, Hezbollah și-a demonstrat, totuși, deja capacitatea de a-și înlocui rapid comandanții, iar vărul lui Nasrallah, Hachem Safieddine, a fost de mult timp numit succesorul său. „Omorâți unul, ei găsesc un altul”, a declarat un diplomat european despre abordarea grupării.

Partidul lui Dumnezeu încă mai are resurse de luptă: conform estimărilor americane și israeliene, avea aproximativ 40.000 de luptători înainte de escaladarea actuală, precum și mari stocuri de arme și o rețea de tuneluri în apropierea graniței cu Israelul.

Read more

Local News