Românii din Viena au omagiat cultura națională și pe geniul ei strălucitor Mihai Eminescu. Inițiativa aparține Asociației Mihai Eminescu Viena, prin eforturile căreia un vlăstar din Teiul lui Eminescu de la Iași a prins rădăcini viguroase în cel mai mare parc al Vienei.
Așteptată cu nerăbdare, ca în fiecare mijloc de ianuarie, ceremonia tradițională, marcând ziua de naștere a Poetului Mihai Eminescu, s-a desfășurat în prezența unei asistențe numeroase, la monumentul Luceafărului din fața Bisericii „Învierea Domnului si Sf. Apostol Andrei”, Simmeringer Hauptstr. 161, Viena.
La evenimentul comemorativ au fost de față reprezentanți ai corpului diplomatic – ambasadorul Republicii Moldova la Viena Victoria Roșa, consulul Republicii Moldova la Viena Roman Ciumac, Andrea Amza-Andras, însărcinat cu afaceri din partea Ambasadei României la Viena etc. De la eveniment nu au lipsit nici reprezentanții ICR Viena – directorul Andreea Dincă și directorul adjunct Ștefan-Claudiu Marin.
Părintele Nicolae Dura, parohul Bisericii Ortodoxe din Simmeringer Hauptstr.161, considerat sufletul comunității românești, și părintele Mircea Morar au oficiat o slujbă religioasă. Cei prezenți au depus flori la bustul Poetului Național.
Președinta Asociației Mihai Eminescu Viena, cea care a organizat totul, a mulțumit celor prezenți la eveniment.
„Acum 175 de ani, vedea lumina zilei cel ce va deveni Luceafărul poeziei românești, astrul ocrotitor al nostru, al tuturor.
Frumos ca un zeu, la 19 ani, sosea în Viena un tânăr dornic să învețe, dar și să lupte pentru cauza alor săi, într-un moment în care națiunea română se trezea din „somnul cel de moarte”, pregătindu-se de vremurile ce urmau să vină. Dacă recitim opera lirică a tânărului Mihai Eminescu, vom observa că majoritatea nestematelor sale poetice s-au zămislit în anii studenției vieneze. Așadar, dacă Viena nu exista în biografia acestuia, ea trebuia inventată, ca izvor de inspirație fecundă!
Trecut-au anii, dar duhul Luceafărului cel nemuritor, pe care îl sărbătorim noi astăzi, plutește nevăzut asupra orașului de legendă, Viena, focar de cultură, de civilizație, adăpostind o veche și strălucită universitate, din seva căreia s-a hrănit și cel ce va deveni Poet fără egal, creator de anvergură universală, jurnalist neîntrecut și critic fără milă al nedreptăților de tot felul.
Dorind să înălțăm un gând de recunoștință celui mai iubit dintre români, învrednicindu-ne în bună tradiție, de multă vreme, dar mai ales în ultimii zece ani, de când ființează Asociația „Mihai Eminescu” – Viena, ne-am adunat și astăzi, 15 ianuarie 2025, la monumentul Luceafărului.
Ne-au fost alături, ca întotdeauna, un public ce îl preamărește pe marele nostru Poet, ascultând cu smerenie oficierea ceremoniei rituale dedicate lui Mihai Eminescu de către Părintele Nicolae Dura, Parohul Bisericii Ortodoxe din Simmeringer Hauptstr.161, sufletul comunității românești si Părintele Mircea Morar, dar și oficialități diplomatice de rang înalt, ce au asistat la această celebrare a Zilei Culturii Naționale și a Zilei de naștere a Poetului: din partea Ambasadei României la Viena, D-na Andrea Amza-Andras, Însărcinat cu afaceri A.I, Excelența Sa, D-na Ambasador Victoria Roșa, din partea Ambasadei Republicii Moldova, D-na Mariana Stoian Ministru-consilier, Consulul Romaniei la Viena, cărora le mulțumim din inimă pentru prezența lor la acest moment de înaltă semnificație și sublimă rezonanță sufletească.
Adresăm cuvinte de recunoștință, de asemenea, reprezentanților ICR – Viena, doamnei Director Andreea Dincă și domnului director adjunct Ștefan-Claudiu Marin, Asociației „Unirea” Prietenii României în Austria, celorlalți admiratori ai Poetului, făcând parte din elita vieții politice și culturale, care au ținut să fie prezenți la ceremonie.
Frumoasele buchete de flori ce au acoperit bustul lui Mihai Eminescu, acum în plină iarnă, dăruite din partea celor enumerați mai sus, se alătură celor oferite de Asociația „Mihai Eminescu”-Viena, născând un moment de înălțare sufletească, la care am fost martori privilegiați.
Cinstind cum se cuvine această împrejurare unică, un fel de moment sacru, încărcat de solemnitate, cei prezenți în acest an cu semnificație jubiliară au mărturisit, încă o dată, iubirea nețărmurită pentru cultura noastră națională, au exprimat dragostea necondiționată pentru opera acestui simbol al genialității eterne, purtând un legendar nume: Mihai Eminescu”, a scris pe Facebook Laura Hant.
Reamintim că vlăstarul cu gene nobile a fost adus cu mare grijă de la Iași în toamna lui 2017, cu implicarea edilului urbei, Mihai Chirica. Laura Hant a vrut astfel să aducă un omagiu poetului național, care și-a petrecut anii studenției la Viena. După 8 ani, vlăstarul din Teiul lui Eminescu a prins rădăcini viguroase la Viena.