vineri, decembrie 27, 2024

Locurile pe care nu le vom mai putea vedea în 2024

Share

Dacă pentru catedrala Notre Dame din Paris avem o speranţă, chiar dacă va trebui să așteptăm cel puţin până la sfârșitul anului, există însă o serie de atracții turistice pe care nu le vom putea vizita în 2024. Fie că au dispărut definitiv, sau că pur şi simplu trec printr-o fază de restaurare, acestea sunt unele dintre cele mai emblematice locuri pe care va trebui să le eliminăm anul acesta de pe lista de vacanță.

Să începem de la Paris, oraş care şi datorită Jocurilor Olimpice de vară, este una dintre cele mai rezervate destinații din 2024.  Ei bine, aceasta ar putea fi ultima ocazie de a vizita Centrul Pompidou, muzeul de artă modernă și contemporană care va rămâne închis până în 2030 pentru lucrări importante de modernizare și securitate, scrie lastampa.it

De cealalată parte a oceanului, iubitorii musicalului au primit veste tristă. După 35 de ani și aproape 14.000 de reprezentaţii, ”Fantoma de la Operă” a făcut reverența finală pe scena din New York City. Este cel mai longeviv spectacol de pe Broadway din toate timpurile, care a întrecut alte musicaluri populare precum ”Cats”, ”Les Miserables” și ”A Chorus Line”. Cine doreşte să îl vadă, va trebui să meargă la Londra sau la Madrid.

Poarta Ishtar, închisă până în 2027

Să revnim în Europa. Celebra Poarta Ishtar, Muzeul Pergamon care face parte din complexul Insula Muzeelor ​​din Berlin, declarat Patrimoniu Mondial de UNESCO, va rămane închisă până în 2027, ca parte a unui proiect ambiţios de modernizare care va crea o nouă zonă pietonală centrală, va extinde expoziţia și multe altele. Turiştii care sunt dispuşi să se mulţumească cu mai puţin, vor putea vizita apropiatul Das Panorama, unde în timpul lucrărilor de renovare vor fi expuse unele dintre piesele muzeului.

Cel mai bun (fost) restaurant din lume, Noma din Copenhaga, deţinătorul a trei stele Michelin şi al său chef René Redzepi, care cu meniurile sale de 500 de euro de persoană a popularizat noua bucătărie nordică, îşi primeşte ultimii clienți. Va redeschide în 2025 când va propune ”o bucătărie inedită, dedicată inovației alimentare și dezvoltării de noi arome”.

Sursa foto: Wikipedia

Nimeni şi nimic nu ne va putea restitui însă Stânca Elefantului din Taiwan, al cărei trunchi s-a prăbușit în mare în urmă cu câteva zile. Situl de pe coasta de nord-est a insulei a fost mult timp în pericol din cauza eroziunii, iar din 2010, fusese interzis accesul turiștilor. Numai că timpul și-a urmat cursul și, anul acesta, ne-a constrâns să ne luăm rămas bun de la creasta stâncii din Peñol de Guatapé din Columbia și de la peștera de zăpadă din Alta Val Badia.

Disney, fără Splash Mountain

Persoanele care plănuiau să facă o oprire la parcurile tematice Disney, trebuie să afle că a fost închisă definitiv una dintre cele mai faimoase atracții. Este vorba de Splash Mountain, un roller coaster pe apă inspirat din Poveștile unchiului Tom. Atât în ​​parcul Disneyland din California, cât și la Disney World din Florida, atracția se va redeschide în versiunea Tiana’s Bayou Adventure, un omagiu adus filmului ”Prințesa și broasca”.

Splash Mountain. Sursa foto: .disneylandparis.com

În cazul în care printre destinaţiile dumenavoastră de vacanţă se numără şi oraşul Tokyo, trebuie să ştiţi că Park Hyatt, primul hotel de lux în stil occidental din capitala japoneză deschis în urmă cu treizeci de ani, va fi închis în lune mai.  Iar barul New York de pe acoperiș, pe care iubitorii celei de-a şaptea arte îl vor recunoaște din filmul ”Lost in Translation”, va închide chiar mai devreme, încă din ianuarie. Redeschiderea structurii, desigur cu transformările aferente, este programată pentru 2025.

Podgoria lui Leonardo Da Vinci din Milano, transformată într-o reședință privată

Şi dulcis in fundo, podgoria lui Leonardo Da Vinci din Milano, o bijuterie renascentistă care în ultima jumătate de secol a fost un loc extrem de frecventat de turişti a fost cumpărată de miliardarul francez Bernard Arnault, care a transformat-o într-o reședință privată. Soarta domeniului Casa degli Atellani, care a fost deschisă vizitatorilor până în luna octombrie, este deocamdată necunoscută: grupul LVMH a declarat că o parte a proprietății va fi dedicată în viitor activităților culturale, dar este probabil ca foarte curând, aceasta să fie transformat într-un hotel de lux.

Read more

Local News