Lungmetrajul „It Was Just an Accident”, regizat de cineastul iranian Jafar Panahi, a câştigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, a anunţat sâmbătă seară juriul competiţiei de pe Croazetă, relatează site-ul oficial al evenimentului.
Filmul „It Was Just an Accident”, realizat în clandestinitate, este un thriller prin care regizorul Jafar Panahi critică încă o dată regimul politic de la Teheran. Alimentat în egală măsură de furie şi de umor absurd, acest lungmetraj dramatic prezintă aventurile personajului Vahid, interpretat de Vahid Mobasseri, răpitorul unui bărbat care poartă o proteză de picior şi care seamănă foarte mult cu gardianul care l-a torturat în închisoare şi i-a distrus viaţa. Vahid încearcă apoi să verifice împreună cu alţi deţinuţi dacă persoana pe care a răpit-o este într-adevăr torţionarul său.
Regizorul Jafar Panahi, care a fost arestat de mai multe ori în Iran din cauza filmelor sale, fusese prezent pe Croazetă cel mai recent în 2003, când filmul său „Crimson Gold” a fost proiectat în secţiunea Un Certain Regard.
„Arta mobilizează energia creatoare a celei mai preţioase şi mai vii părţi din noi. O forţă care transformă întunericul în iertare, speranţă şi viaţă nouă”, a declarat preşedinta juriului, Juliette Binoche, la anunţarea premiului.
„Cel mai important lucru este libertatea ţării noastre”, a declarat Jafar Panahi, adresându-se cetăţenilor iranieni, după ce a câştigat această recompensă cinematografică de mare prestigiu.
În 2024, trofeul Palme d’Or i-a fost atribuit lungmetrajului „Anora”, regizat de cineastul american Sean Baker.
Palmaresul complet al competiţiei oficiale
Trofeul Palme d’Or: „It Was Just an Accident”, de Jafar Panahi
Marele Premiu al Juriului: „Sentimental Value”, de Joachim Trier
Premiul Juriului: „Sirat”, de Oliver Laxe, şi „The Sound of Falling”, de Mascha Schilinski
Premiul Special al Juriului: „Resurrection”, de Bi Gan
Premiul pentru regie: Kleber Mendonca Filho („The Secret Agent”)
Premiul pentru scenariu: Jean-Pierre şi Luc Dardenne („Jeunes meres”)
Premiul de interpretare feminină: Nadia Melliti („La Petite Derniere”)
Premiul de interpretare masculină: Wagner Moura („The Secret Agent”)
Trofeul Camera d’Or: „The President’s Cake”, de Hasan Hadi
Menţiune specială Camera d’Or: „My Father’s Shadow”, de Akinola Davies Jr
Trofeul Palme d’Or pentru scurtmetraj: „I’m Glad You’re Dead Now”, de Tawfeek Barhom
Menţiune specială pentru scurtmetraj: „Ali”, de Adnan Al Rajeev
Palme d’Or onorific: Robert De Niro şi Denzel Washington.