luni, noiembrie 3, 2025

PAS a câștigat alegerile parlamentare din Republica Moldova, cu peste 50% din voturi

Share

Partidul Acţiune și Solidaritate (PAS), formaţiunea proeuropeană aflată la guvernare, a obţinut 50,16% din voturi la alegerile legislative desfăşurate duminică, 28 septembrie, potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Anunţul a fost făcut luni, după procesarea a 99,91% din procesele verbale întocmite de birourile electorale.

Alegeri parlamentare în Republica Moldova. Rezultatele obținute de principalii concurenţi politici

Conform rezultatelor, PAS este urmat la distanţă de Blocul Patriotic, care a obţinut 24,19% din voturi. Pe poziţiile următoare se află Blocul Alternativa cu 7,97%, Partidul Nostru cu 6,20% şi Partidul Democraţia Acasă cu 5,62%. Aceste cifre conturează o majoritate clară pentru PAS în noul legislativ, consolidându-i poziţia pe scena politică de la Chişinău.

Alegeri fără incidente majore

Reprezentanţii CEC au declarat că scrutinul s-a desfăşurat într-o manieră liberă şi democratică, fără incidente majore. Totuşi, au fost înregistrate 236 de încălcări ale regulamentelor electorale, între care: fotografierea buletinului de vot, deteriorarea buletinelor prin scoaterea lor din secţiile de votare, încălcarea dreptului la vot, desfăşurarea de campanie electorală în ziua alegerilor, ceea ce este interzis prin lege.

Victoria obţinută de PAS, cu un scor de peste 50%, îi oferă partidului o majoritate parlamentară.

Read more

Local News