AUR este creditat cu 40% din intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, urmat de PSD cu 17,6% și PNL cu 14,8%, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research în perioada 6–10 octombrie 2025. Studiul arată o ușoară scădere a tuturor partidelor comparativ cu luna septembrie, dar fără modificări semnificative în clasament.
Participarea estimată la vot
Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă „sigur nu merg la vot” și 10 „sigur da merg la vot”, 72,7% dintre români au ales varianta 10, semnalând o mobilizare ridicată.
În același timp, 13,2% dintre respondenți au declarat că nu ar merge deloc la urne (au ales varianta 1), iar restul s-au distribuit între valorile intermediare. Aproximativ 1,5% nu știu sau nu au răspuns la această întrebare.
AUR conduce detașat în intențiile de vot
Raportat la cei care au exprimat o opțiune politică (77,4% din totalul eșantionului), 40% dintre alegători ar vota cu AUR. Procentul este aproape identic cu cel din septembrie (40,8%) și similar cu valorile din iunie (40,5%) și mai (38,1%) 2025.
PSD se situează pe locul al doilea, cu 17,6%, față de 17,9% în septembrie și 13,7% în iunie. PNL obține 14,8%, în ușoară scădere față de 15,2% în septembrie și 17,3% în iunie.
Scoruri mai mici pentru USR, UDMR și partidele mici
-USR este creditat cu 11,5%, față de 12,8% în septembrie și 13,1% în iunie. -UDMR obține 5,2%, în creștere ușoară față de 4% în septembrie.
Partidele mai mici se situează sub pragul electoral:
-SENS – 3,4% (față de 2,1% în septembrie),
-POT – 2,6% (față de 3,3% în septembrie),
-SOS România – 2% (față de 2,8% în septembrie).
De asemenea, 1,3% dintre votanți ar alege un candidat independent, iar 1,6% și-ar exprima preferința pentru un alt partid.
Directorul INSCOP: „AUR pare a se consolida pe primul loc”
„Toamna pare a aduce o stabilizare a intenției de vot. Partidele aflate la putere au un scor cumulat de aproximativ 50%, iar partidele din opoziția parlamentară, de aproximativ 45%. AUR pare a se consolida pe primul loc în intenția de vot, cu un scor de 40%, restul partidelor nereușind să treacă de 20%”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research.
Cercetarea a fost realizată prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României. Marja maximă de eroare este de ±2,95%, la un nivel de încredere de 95%.