joi, decembrie 26, 2024

Simona Halep, manipulată de Patrick Mouratoglou. Acuzațiile a doi foști lideri mondiali

Share

Andy Roddick şi Kim Clijsters, foşti lideri mondiali în tenis, au vorbit despre cazul de dopaj a Simonei Halep şi rolul pe care Patrick Mouratoglou l-a jucat în această saga, cei doi fiind de părere că antrenorul este responsabil pentru situaţia de acum şi menţionând că în astfel de cazuri ar trebui să existe consecinţe şi pentru echipă.

Halep a primit o suspendare de patru ani din partea Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis (ITIA) pentru două încălcări ale reglementărilor privind dopajul. Ea a făcut recent apel la această decizie în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) şi aşteaptă verdictul. Românca şi-a susţinut nevinovăţia în acest caz, iar Mouratoglou a recunoscut că ‘se simte responsabil’, deoarece Roxadustatul din organismul ei ar fi provenit dintr-un supliment de colagen recomandat de echipa sa.

Patrick Mouratoglou şi echipa sa sunt cele mai mari „semnale de alarmă”

Andy Roddick şi Kim Clijsters, fostă număr 1 mondial, au discutat despre interdicţia de dopaj a lui Halep în cel mai recent episod al podcastului „Served with Andy Roddick”. Clijsters consideră că Patrick Mouratoglou şi echipa sa sunt cele mai mari „semnale de alarmă” în această saga.

„Pentru mine, cel mai mare semnal de alarmă este, ştiţi, echipa”, a spus ea.

Roddick a împărtăşit punctul de vedere al fostei sportive, spunând că francezul a avut „controlul” situaţiei.

„Da, el este el este un fel de, şi vorbim despre Patrick Mouratoglou… Ea practic şi-a transformat întreaga echipă, iar el a fost într-un fel în control, şi-a adus oamenii lui, dar e neplăcut pentru că ea va sfârşi prin a fi potenţial imaginea unei conversaţii”, a spus Andy Roddick.

Tacticile de autopromovare ale lui Mouratoglou

Americanul a vorbit şi despre tacticile de autopromovare ale lui Mouratoglou, comparându-l cu Puff Daddy (cunoscut acum sub numele de Diddy) pentru tendinţa sa de a trece de la un jucător la altul.

„Este ca şi cum, ei bine, ştiţi, tipul ăsta care vine este grozav la autopromovare. Site-ul lui, am intrat pe el zilele trecute şi sunt cam 18 şedinţe foto diferite. Este ca o situaţie preambalată. Eu zic că e ca Puff Daddy, care obişnuia să apară în toate videoclipurile muzicale din anii ’90. Acum, aşa este el cu lojele jucătorilor”, a adăugat el.

Kim Clijsters spune că a fost surprinsă de vestea că Simona Halep a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă. “Nu o cunosc foarte bine pe Simona, dar o ştiu suficient încât să cred că nu a luat ceva în mod intenţionat cu riscul să îşi pună cariera în situaţia în care este acum. Din punctul meu de vedere cel mai mare semnal de alarmă este echipa. Înţeleg că a luat acele suplimente şi că ar fi trebuit să se informeze mai bine. Am fost în situaţia în care m-am îmbolnăvit şi a trebuit să verific tot ce consumam, orice mi-ar fi recomandat un medic, trebuia să verific cu WTA şi cu cei de la Agenţia Anti-Doping că este totul în regulă şi că pot primi o aprobare. Dacă nu faci asta, întotdeauna există un risc că ceva poate să meargă rău”.

Cum o manipulează Patrick Mouratoglou pe Simona Halep

Clijsters şi-a expus îngrijorarea cu privire la faptul că Patrick Mouratoglou o „manipulează” pe româncă.

„Dar într-o astfel de situaţie, şi în special pentru femei, când ai antrenori care îţi preiau echipa, în care ei, adică, eu numesc asta manipulare, nu găsesc alt cuvânt pentru asta. Preluând controlul asupra a tot ceea ce se întâmplă legat de sportivă… Îmi este greu să accept faptul că, ştiţi, în acest caz este vorba de Patrick”, a spus ea.

Mai mult, belgianca a pus sub semnul întrebării repartizarea inegală a consecinţelor, Halep fiind singura care se confruntă cu repercusiunile, în ciuda faptului că francezul a recunoscut un anumit nivel de responsabilitate.

„Mi-e foarte greu să înţeleg că nu există nicio consecinţă pentru echipă, ca şi cum ar fi vorba doar de sportivă”, a adăugat ea, potrivit sportskeeda.com.

Roddick a împărtăşit sentimentele lui Clijsters, afirmând că, dacă ar fi fost în locul lui Mouratoglou, şi-ar fi asumat imediat responsabilitatea. „Într-un fel, simt acelaşi lucru. Nu sunt sigur care este sancţiunea şi înţeleg modul în care sunt scrise regulile”, a declarat Andy Roddick. „Dacă aş fi făcut asta, dacă aş fi avut parte din a da ceva cuiva şi dacă ar fi avut încredere în mine, aş fi fost acolo încercând să încasez ‘cât mai multe gloanţe’ pentru acea persoană.”

Read more

Local News