joi, noiembrie 21, 2024

Aderarea la Schengen. România va continua dialogul cu Austria, pentru următoarea etapă

Share

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat că România continuă dialogul cu Austria privind integrarea completă a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, interesul principal fiind o protejare cât mai bună a frontierelor externe europene.

Şefa diplomaţiei române a participat la conferinţa de lansare a preşedinţiei belgiene a Consiliului Uniunii Europene, alături de ambasadorul Belgiei la Bucureşti, John Cornet d’Elzius şi de şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac.

Luminița Odobescu a spus că, pe lângă aderarea, în această primăvară, la spaţiul Schengen aerian şi cel marin, „mai avem un pas important: ridicarea controalelor la frontierele terestre”.

„Eforturile noastre, în strânsă legătură cu Ministerul Afacerilor Interne, vor continua. În primul rând, vom continua dialogul cu Austria. Am ştiut clar, de la momentul în care Austria a decis să îşi ridice parţial veto-ul, că doar atât poate la acest moment. Dar asta nu înseamnă că nu vom continua dialogul cu Austria, pentru a identifica o soluţie în vederea ridicării controalelor şi la frontiera terestră. Avem anexă la decizia de implementare a acquis-ului Schengen o declaraţie a României, Austriei şi Bulgariei, prin care sunt prevăzute o serie de măsuri de consolidare a cooperării dintre cele trei ţări”, a spus ea.

Controale ad-hoc făcut de austrieci

Ministrul de Externe a mai declarat că va exista o serie de „controale ad-hoc făcute împreună cu partenerii austrieci, dar şi cu alte state”. „Cred că, până la urmă, într-un context internaţional complicat în care ne confruntăm cu fenomene teroriste, cu o migraţie ridicată, avem interesul să protejăm cât putem mai bine frontierele externe”, a completat ministrul.

Ea a afirmat că preşedinţia anterioară a Consiliului Uniunii Europene, cea a Spaniei, a lucrat până în ultima zi a anului 2023, pentru adoptarea aderării României şi Bulgariei în Schengen, cu graniţele aeriene şi marine. Acest lucru se va întâmpla începând cu 31 martie.

Şi şefa Reprezentanţei Comisiei Europene a amintit acest lucru.

„Sunt sigură că în România oamenii îşi vor aminti preşedinţia spaniolă ca facilitator al calităţii de membru Schengen al României”, a spus Ramona Chiriac. De asemenea, a reiterat mesajul Executivului comunitar, anume că „România şi Bulgaria îndeplinesc pe deplin criteriile de aderare la Schengen”, a spus Ramona Chiriac.

Belgia susţine o aderare completă a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen

Ambasadorul Belgiei a amintit, la rândul său, de preşedinţia română a Consiliului UE, din 2019.

„Sper că preşedinţia belgiană va fi la fel de eficientă ca şi cea română, cea din urmă reuşind să închidă peste 100 de dosare legislative”, a arătat el. De asemenea, John Cornet d’Elzius a susţinut că „şi România şi Belgia vor o Europă puternică, una care colaborează cu partenerii săi, pentru pace şi pentru ordinea internaţională bazată pe reguli”.

„Belgia susţine o aderare completă a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Premierul nostru a declarat într-un interviu recent că graniţele externe ale Europei includ România şi Bulgaria, iar preşedinţia noastră va încerca să aducă aceste poziţii mai aproape”, a afirmat diplomatul.

Read more

Local News