Primul tur ala alegerilor prezidențiale din România va avea loc pe 24 noiembrie, iar al doile tur – pe 8 decembrie 2024. Campania electorală a început pe 25 octombrie și se va încheia pe 23 noiembrie, la ora 7.00 dimineața. În cursa pentru Cotroceni sunt 12 candidați.
Candidatul PNL la prezidențiale, Nicolae Ciucă, este favoritul administrației americane la Președinția României. Declarația a fost făcută de către fostul ambasador al Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, care spune că președinele PNL se bucură de respect la cel mai înalt nivel.
„Dacă americanii ar ajuta pe cineva, acesta ar fi generalul Nicolae Ciucă, unul dintre cei mai respectați miniștri ai apărării, din toată Europa și America. Este un om foarte serios, toată lumea are încredere în el. Nu văd administrația americană oferind sprijin pentru Geoană sau Marcel Ciolacu, doar pentru Nicolae Ciucă, care este știut și respectat la un nivel foarte înalt în SUA”, a declarat Adrian Zuckerman la Alep News, în emisiunea OFF/ON THE RECORD, moderată de jurnalista Sorina Matei.
Reamintim că, în mandatul lui Adrian Zuckerman, Nicolae Ciucă a fost decorat cu „Legiunea de Merit” a SUA, în numele Administrației Trump, cea mai înaltă distincție care poate fi acordată unui militar străin.
La dezbaterea electorală de la Antena 3, Nicolae Ciucă a beneficiat de susținerea publică a lui Adrian Zuckerman, dar și a lui James Carafano, un expert de top în securitate națională și politică externă, lider al Heritage Foundation. De altfel, James Carafan este în relații apropiate cu membri marcanți ai partidului condus de Nicolae Ciucă. Numele său este vehiculat ca posibil viitor șef al Pentagonului.
James Carafano: Polonia este noua piatră de temelie a frontului și acel front este ancorat în România
Într-un interviu pentru Antena 3 CNN, James Carafano a vorbit despre obiectivele Administrației Trump pe problemele de apărare și securitate, mai ales în contextul războiului din Ucraina. James Carafano a spus clar că SUA nu vor părăsi NATO și nu vor abandona Ucraina, sublinind că Polonia este noua piatră de temelie a frontului și că acel front este ancorat în România.
De la stânga la dreapta: Emil Boc, James Carafano, Adrian Zuckerman, Rareș Bogdan
”Președintele Trump își bazează întotdeauna deciziile pe politicile care susțin interesele vitale ale Statelor Unite. SUA sunt o putere globală cu interese și responsabilități globale. SUA beneficiază de o Europa de Vest, Orientul Mijlociu și Indo-Pacific stabile, „libere și deschise”, deoarece acestea sunt părțile care unesc cu adevărat lumea.
Marea contribuție a Americii nu este o ordine mondială bazată pe reguli, ci în protejarea intereselor sale, de aceea politica SUA se ciocneşte în mod uzual cu China, Rusia și Iran, deoarece acestea sunt principalele amenințări destabilizatoare la adresa acestor regiuni și a altora. NATO și Europa joacă un rol esențial în obiectivele SUA. SUA nu vor părăsi NATO și nici nu vor abandona Ucraina. Acestea fiind spuse, SUA au nevoie de europeni să își aducă aportul în stabilizarea teatrului european, astfel încât SUA să poată face mai mult în Indo-Pacific, în raport cu China.
Flancul Estic este într-o formă mai bună decât a fost în timpul Războiului Rece. Există mai multă adâncime strategică, flancul nordic este mai robust și mai sigur, există armata ucraineană care reprezintă un obstacol în calea Rusiei, fie că este sau nu în NATO — Polonia este noua piatră de temelie a frontului și acel front este ancorat în România. Corelarea acestor forţe favorizează Occidentul acum mai mult decât în timpul Războiului Rece. Dacă națiunile europene continuă să investească împreună în propria apărare, vom avea un front de Est sigur pentru deceniile următoare”, a declarat James Carafano.