vineri, decembrie 13, 2024

Alegerile prezidențiale din Rusia. Putin are trei contracandidați, care susțin invazia Ucrainei

Share

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Rusia a încheiat înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din 17 martie. În fruntea listei se află Vladimir Putin şi alţi trei politicieni, care susţin cu toţii războiul Moscovei în Ucraina.

CEC i-a înregistrat pe Vladislav Davankov, vicepreşedinte al Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului) şi membru al grupului parlamentar Noii Oameni, pe Leonid Sluţki, liderul Partidului Liberal Democrat (LDPR), ultranaţionalist şi loial Kremlinului, şi pe candidatul Partidului Comunist, Nikolai Haritonov.

Lista nu îl include pe candidatul rus anti-război Boris Nadejdin, după ce Comisia Electorală Centrală i-a interzis joi să candideze, spunând că a găsit nereguli în strângerea semnăturilor necesare pentru susţinerea candidaturii sale, potrivit Reuters.

Vladimir Putin candidează ca independent

Putin, în vârstă de 71 de ani, care a ales să candideze ca independent şi nu din partea partidului de guvernământ Rusia Unită, este liderul autoritar al Rusiei din anul 2000 şi controlează toate pârghiile statului, astfel încât este de aşteptat să câştige cu uşurinţă votul de luna viitoare.

Deşi nimeni nu se aştepta ca Nadejdin, în vârstă de 60 de ani – care a caracterizat războiul lui Putin în Ucraina drept o „greşeală fatală” – să câştige, criticile sale tranşante i-au surprins pe unii analişti. Kremlinul a declarat că nu îl vede ca pe un rival serios al lui Putin. Nadejdin a declarat joi că va contesta decizia CEC la Curtea Supremă a Rusiei.

Averea lui Putin

Preşedintele rus în exerciţiu Vladimir Putin şi-a prezentat în mod public averea, într-un document oficial, care pare mult inferioară unor estimări, după ce autorităţile ruse au anunţat, în mod oficial, candidatura celui mai puternic om din Rusia în alegerile prezidenţiale din martie.

Acest document, publicat marţi de către Comisia Electorală Centrală (CEC) a Rusiei, furnizat de către şeful statului rus, provoacă unele uimiri.

Textul, preluat de către publicaţia belgiană HLN, prezintă patrimoniul financiar al lui Vladimir Putin.

Potrivit acestui document, Vladimor Putin a obţinut venituri în valoare de 67,6 milioane de ruble (694.421 de euro) în ultimii şase ani.

Aceste venituri provind din diverse surse, precum salariul, titluri de depozit bancar, pensii militare şi civile şi vînzări de proprietăţi.

Apartamente și mașini

În ceea ce priveşte bunurile materiale, preşedintele rus declară că deţine un apartament de 77 de metri pătraţi şi un garaj de 18 metri pătraţi la Sankt Petersburg.

El menţionează, de asemenea, un apartament cu o suprafaţă de 153,7 de metri pătraţi, închiriat de către Guvern la Moscova, pus la dispoziţia sa pe termen nelimitat de către Guvern.

Putin mai arată în document că deţine două automobile GAZ M-21 din 1960 şi 1965, o rulotă de camping din 1987 şi o Lada Niva din 2009.

El declară economii în valoare de 54,5 milioane de ruble (559.663 euros), în zece conturi bancare ruseşti, şi faptul că deţine 230 de acţiuni la banca din Sankt Petersburg, evaluate la 280,49 roubles (2,88 euro) fiecare.

Averea lui Putin ar fi estimată, de fapt, la 200 de miliarde de euro

Acest patrimoniu pare modest şi provoacă îndoieli, în contrast cu estimări ale revistei economice Forbes, care evaluează averea lui Vladimir Putin la 200 de miliarde de euro – ceea ce ar face din el unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.

În 2022, jurnalişti de la diverse publicaţii străine au descoperit elemente ascunse ale averii preşedintelui rus şi au scos la lumină 88 de societăţi şi organizaţii legate prin acelaşi nume de domeniu ale adreselor lor de e-mail.

Aceste bunuri includ proprietăţi de lux, iahturi, avioane şi conturi bancare în valoare totală de aproximativ 4,3 miliarde de euro.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi îi atribuia în 2021 preşedintelui rus o avere considerabilă, inclusiv un palat cu o suprafaţă de 17.000 metri pătraţi la malul Mării Negre, pe un domeniu de 35 de ori mai mare decât Monaco, estimat la 1,4 miliarde de euro.

Read more

Local News