miercuri, decembrie 4, 2024

Ancheta morților suspecte de la Spitalul Pantelimon a explodat. Primele rețineri

Share

Doi medici, specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, au fost reţinuţi de procurori pentru omor calificat, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI.

Este vorba de două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon, acuzate că au provocat moartea unui pacient aflat în stare gravă la terapie intensivă. În dosar, a fost reţinută şi o asistentă medicală, acuzată de mărturie mincinoasă.

Remintim că ancheta a pornit după dezvăluirile făcute de cetățeanul.net

Citiți și: Omoruri în serie la Spitalul Sf. Pantelimon?!? Va fi sesizat Parchetul. Doctorii care aduc moartea

„La data de 07.08.2024, procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatelor M.M.A. şi P.M., având calitatea de medici specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Bucureşti. Astfel, inculpata M.M.A. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) şi omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi de către o persoană care a săvârşit anterior o tentativă de omor), iar inculpata P.M. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei)”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Ancheta morților suspecte de la Pantelimon

Cele două doctoriţe sunt acuzate că au provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină.

„În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt. Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun procurorii.

Detalii înfiorătoare

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.

În acelaşi dosar, a fost pusă sub acuzare C.M., asistentă în cadrul Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.

„În sarcina acesteia s-a reţinut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 şi 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei”, precizează anchetatorii.

Faţă de inculpatele M.M.A. şi P.M., precum şi faţă de suspecta C.M. a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză urmează a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Read more

Local News