joi, octombrie 31, 2024

Austria vrea să reducă importul de gaze din Rusia

Share

Confruntându-se cu importuri ridicate de gaze ruseşti, în condiţiile în care războiul din Ucraina continuă, Austria caută să adopte mai multe măsuri radicale, inclusiv încheierea contractului pe termen lung prin care OMV cumpără gaze de la Gazprom, a anunţat ministrul Energiei, Leonore Gewessler, într-o conferință de presă.

Chiar dacă în mod tradiţional era unul dintre cei mai buni şi mai vechi clienţi ai Rusiei pentru gaze naturale, Austria şi-a înmulţit eforturile destinate reducerii dependenţei de livrările ruseşti, care acoperă încă mai mult de jumătate din necesarul ţării.

Deşi liderii politici, cum ar fi ministrul Energiei, Leonore Gewessler (Verzi), au declarat în mod repetat că Moscova nu mai este un partener de încredere, compania energetică OMV, deţinută parţial de stat, a arătat în mod clar că va continua să cumpere gaze de la Gazprom, conform contractului valabil până în 2040.

Cât gaz importă Austria din Rusia

Ponderea Rusiei în importurile de gaze ale Austriei a crescut de fapt în decembrie, ajungând la un nou record de 98%, de la 76% în noiembrie, chiar dacă volumul total al importurilor a scăzut uşor, a explicat Gewessler.

Oficialul a adăugat: „Piaţa şi companiile de energie care fac parte din ea nu-şi îndeplinesc responsabilităţile de a reduce suficient dependenţa de gazele ruseşti. Diversificarea importurilor noastre de gaze avansează mult prea lent”.

Ministerul Energiei a însărcinat think-tank-ul Wifo să realizeze până în vară un studiu privind impactul economic al încheierii contractului şi pericolele menţinerii dependenţei de gazele ruseşti, a informat Gewessler, adăugând: „Trebuie să ne pregătim de renunţarea la contractele pe termen lung ale OMV”.

Reprezentanţii OMV nu au răspuns imediat solicitărilor de a face comentarii, potrivit Reuters.

De asemenea, ministrul Energiei a anunţat că intenţionează să oblige companiile care vând gaze în Austria să adopte măsuri concrete pentru reducerea ponderii gazelor ruseşti în mixul lor. Va fi analizată baza legală pentru o astfel de solicitare.

Read more

Local News