Călin Georgescu a fost audiat la Parchetul General mai mult de cinci ore. După audieri, fostul candidat la prezidențiale a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Conform unui comunicat de presă al Parchetului, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Georgescu sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, prev. de art. 47 C.p raportat la art. 32 C.p. rap. la art. 397 alin.2 C.p.
- comunicarea de informaţii false, prev. de art. 404 C.p;
- fals în declaraţii în formă continuată, prev. de art. 326 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţiile de avere);
- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevăzută de art. 3 alin.1 din OUG 31/2002;
- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG 31/2002;
- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prevăzută de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.