joi, octombrie 31, 2024

Cătălin Cîrstoiu: Nu vreau să fiu primar pentru mine, bisturiul nu mi-l ia nimeni

Share

Candidatul PSD – PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că expunerea publică i-a făcut „mult rău” în viaţa personală, menţionând că regretă că nu l-a ascultat pe fostul preşedinte Traian Băsescu atunci când l-a sfătuit să nu se înscrie în această cursă electorală.

„Traian Băsescu mi-a spus atunci, ca şi tata, că atât timp cât eşti medic mai mult oamenii îţi apreciază eforturile, apreciază ceea ce faci, oamenii, în general, vin să spună un păs şi rolul tău este să-i ajuţi într-un fel sau altul, dacă vei intra în povestea asta politică o să vezi că vei deveni peste noapte aproape cel mai urât dintre pământeni”, a spus Cîrstoiu, la conferinţa de presă organizată în faţa Spitalului Universitar de Urgenţă, întrebat dacă avea dreptate Traian Băsescu atunci când l-a sfătuit să nu candideze la Primăria Capitalei. Întrebat dacă îi pare rău că nu l-a ascultat, Cătălin Cîrstoiu a răspuns: „Cinstit, da”. Cătălin Cîrstoiu a susţinut că expunerea publică i-a făcut rău în viaţa personală.

„Eu cred că expunerea asta mi-a făcut foarte mult rău în viaţa personală, pentru că nu mi se pare normal ca la şcoală, la grădiniţă copilul să fie fotografiat, să existe maşini inscripţionate de presă pe stradă. Nu am de gând să fac absolut niciun demers. Nu e normal în viaţa copilului meu să existe o astfel de ingerinţă. În ceea ce priveşte copilul meu, m-am considerat efectiv hărţuit şi ăsta e un lucru inadmisibil”, a explicat candidatul PSD – PNL.

”Nu poţi să mergi mai departe dacă nu ai sprijinul politic necesar pentru aşa ceva”

Întrebat dacă, în aceste condiţii, ar mai dori să candideze, Cătălin Cîrstoiu a spus că este un om hotărât.

„Eu sunt un om hotărât, un om decis. Eu, când intru într-o operaţie, nu cunosc cuvântul abandon în faţa pacientului. Eu nu-mi permit să abandonez o operaţie că aşa vreau eu în momentul acesta. Din punctul meu de vedere, asta nu e o operaţie o candidatură la Primărie şi, din punctul meu de vedere, nu poţi să mergi mai departe dacă nu ai sprijinul politic necesar pentru aşa ceva. Eu, Cătălin Cîrstoiu, medic, nu aş putea să candidez la Primăria Capitalei, nu aş avea niciun succes”, a completat el.

”Va fi o discuție în trei”

Cîrstoiu a mai spus că premierul Marcel Ciolacu nu i-a cerut să se retragă.

„Păi, din ce am aflat eu public, probabil că va fi o discuţie luni în trei. E normal să avem o discuţie, indiferent de finalul acesteia, e firesc să avem o discuţie”, a subliniat medicul.

El a susţinut că va continua demersul „numai dacă e necesar, numai dacă are un sens, dacă are un sens administrativ, dacă are un sens politic”.

„Candidatura mea, mandatul meu a fost din prima zi, acum fix o lună de zile, în toate momentele pe masa coaliţiei. Am avut multe discuţii, niciodată nu m-am cramponat de poziţia aceasta, nu vreau pentru mine personal să fiu primar sau să fiu orice altceva, din punctul meu de vedere, bisturiul nu mi-l ia nimeni”, a subliniat Cătălin Cîrstoiu.

Read more

Local News