Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul „Un bărbat şi o femeie” din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mari regizori, ea a filmat inclusiv în România.
„Împreună cu fiica mea Galaad şi cu fiica mea cea mică, Mila, suntem profund îndurerate să anunţăm moartea mamei mele Anouk Aimée. Am fost aproape de ea când s-a stins din viaţă, în această dimineaţă, în casa ei din Paris”, a scris pe reţelele sociale fiica ei, Manuela Papatakis.
Considerată una dintre frumuseţile cinematografiei franceze, cu o carieră de peste 70 de ani, ea a apărut în 74 de filme şi seriale şi a câştigat o serie de premii prestigioase. Sofisticarea senzuală a lui Aimee a înfrumuseţat capodopere europene de artă precum „La Dolce Vita” (1960) şi „8 1/2” (1963) ale lui Federico Fellini.
Poate cel mai bine cunoscută pentru rolul ei alături de Jean-Louis Trintignant în filmul lui Lelouch „Un bărbat şi o femeie” (1966) – pentru care a primit o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriţă şi a câştigat un Glob de Aur – Aimée a jucat, de asemenea, în filme de artă precum „Lola” (1961) al lui Jacques Demy, „Montparnasse 19” (1958) de Jacques Becker şi „Tragedia unui om ridicol”(1981) al lui Bernardo Bertolucci.
”Cei mai frumoşi ani”
Cariera ei a început la sfârşitul anilor 1940 şi a durat până la o nouă întâlnire cu Trintignant în „Les Plus belles annees” (Cei mai frumoşi ani), epilogul din 2019 al lui Lelouch pentru „Un bărbat şi o femeie”, scrie Hollywood Reporter.
Ea a strălucit, de asemenea, în filmul lui Robert Altman despre lumea modei, „Prêt-à-Porter”(1994); în filmul lui Marceline Loridan-Ivens, „La Petite Praire Aux Bouleaux” (2003), în care a jucat rolul unei supravieţuitoare a Holocaustului care se întoarce la Auschwitz la 60 de ani după război; şi în filmul lui Yvan Attal „Ils se marièrent et eurent beaucoup d’enfants” (2004).
”Cel mai important lucru dintre toate este să asculţi”
Într-un interviu din 2007, eleganta Aimée a dezvăluit pentru The Guardian secretul actoriei sale: „Fellini a fost cel care m-a învăţat acest lucru: Cel mai important lucru dintre toate este să asculţi, să asculţi doar ce spun celelalte personaje. Şi să nu te iei pe tine prea în serios”.
Născută la Paris, la 27 aprilie 1932, Aimée, al cărei nume real era Judith Dreyfus – deşi unele documente oficiale menţionează că prenumele ei este Nicole – era fiica actorului Henri Dreyfus (nume de scenă: Henry Murray) şi a actriţei Genevieve Sorya (născută Durand). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a luat numele de fată al mamei sale pentru a evita persecuţia nazistă, mutându-se între Paris şi sudul Franţei. A frecventat un internat în Alpi şi s-a intersectat cu un tânăr Roger Vadim, viitorul regizor al filmului „Şi Dumnezeu a creat femeile”.
„Îndrăgostiţii din Verona”
Când avea 14 ani, Aimée a fost remarcată de regizorul Henri Calef, care a distribuit-o pentru rolul Anouk în drama romantică „La maison sous la mer” din 1947. Actriţa a decis să păstreze acest nume ca nume profesional, adăugând „Aimee” (care înseamnă „iubită” în franceză) la sugestia scriitorului Jacques Prevert, pe care l-a cunoscut în timp ce filma saga adolescentină neterminată a lui Marcel Carne, „La fleur de l’age”.
La 16 ani, a jucat în „Îndrăgostiţii din Verona” (1949), adaptarea lui Andre Cayette a filmului „Romeo şi Julieta”.
În următoarele două decenii, enigmatica Aimée va juca în peste 40 de filme, făcându-şi un nume în lungmetraje franceze precum drama „Legături primejdioase” (1955) a lui Alexandre Astruc – o sursă de inspiraţie pentru autorii Noului Val francez – şi „Montparnasse 19”, portretul lui Jacques Becker despre pictorul italian Amedeo Modigliani de la începutul secolului XX.
„La Dolce Vita”
În 1960, Fellini a distribuit-o pe Aimée în capodopera sa „La Dolce Vita”, în care a jucat rolul bogatei moştenitoare Maddalena, alături de Marcello Mastroianni. Cei doi aveau să lucreze din nou împreună trei ani mai târziu, în clasicul autobiografic al lui Fellini, „8 1/2”, unde ea a interpretat-o pe soţia respinsă a lui Mastroianni, Luisa. (Personajul se baza pe soţia reală a lui Fellini, actriţa Giulietta Masina). Când şi-a amintit de munca sa cu Fellini, într-un interviu pentru Paris Match, Aimée a spus: „Am descoperit râsul şi bucuria de a trăi şi am învăţat să-mi iubesc meseria de actriţă”.
După „8 1/2”, Aimée s-a mutat pentru o perioadă în Italia şi a făcut mai multe filme acolo, inclusiv drama lui Marco Bellocchio, „Salto nel vuoto” (1980), pentru care a primit distincţia pentru cea mai bună actriţă la Cannes.
A jucat, de asemenea, în thrillerul psihologic „Întâlnirea” (1969) al lui Lumet, în care a interpretat rolul unei femei suspectate de soţul ei gelos (Omar Sharif) că ar fi o prostituată de lux.
Aimée a ajuns la celebritate internaţională după ce a jucat rolul iubitei lui Trintignant – personajele lor erau o văduvă şi un văduv – în filmul de dragoste „Un bărbat şi o femeie” (1966) al lui Lelouch, care a câştigat un premiu Palme d’Or şi două premii Oscar. Filmat în trei săptămâni cu un buget mic, filmul a avut încasări de 14 milioane de dolari în SUA şi peste 50 de milioane de dolari în întreaga lume. Aimée a devenit prima actriţă franceză care a primit o nominalizare la Oscar pentru un rol francofon, deşi a pierdut în faţa lui Elizabeth Taylor pentru „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”.
„Un bărbat şi o femeie: după 20 de ani”
În 1986, Lelouch şi distribuţia s-au reunit pentru a realiza „Un bărbat şi o femeie: după 20 de ani”, care a avut premiera în afara competiţiei la Cannes.
Aimée a continuat să lucreze în mod regulat în anii ’90, jucând în alte câteva producţii ale lui Lelouch, în timp ce lucra cu Altman, Bertolucci şi alţi autori precum Angés Varda, Jerzy Skolimowski şi Mika Kaurismaki.
În 2002, a primit un premiu Cesar onorific din partea ţării sale de origine.
Aimée a fost căsătorită de patru ori, în ultimele trei avându-i ca parteneri pe regizorul-producător grec Nico Papatakis, cu care are o fiică, Manuella; pe cântăreţul, compozitorul şi actorul francez Pierre Barouh, care a interpretat melodia şi a apărut ca soţul ei decedat în filmul „Un bărbat şi o femeie”; şi, în cele din urmă, între 1970 şi 1978, pe legendarul actor britanic Albert Finney.
