Procurorul general al României, Alex Florenţa, a venit cu precizări privind plângerea penală depusă de AUR, care îl vizează pe preşedintele Klaus Iohannis. Plângerea, care vizează deplasările președintelui în străinătate, este pe circuitul administrativ la nivelului Parchetului General și va fi repartizată, probabil, unui procuror din cadrul Secţiei Urmărire Penală.
Procurorul, a spus Alex Florenţa, ”va fi întotdeauna şi competent şi va avea curajul să investigheze orice faptă cu care este sesizat. Este un aspect din fişa postului. Şi mă voi asigura ca lucrurile să se întâmple aşa în permanenţă, cu respectarea în întregime a legislaţiei şi drepturilor persoanelor cercetate”.
„Este pe circuitul administrativ la nivelul Parchetului General. Va ajunge, probabil va fi repartizată unui procuror din cadrul Secţiei Urmărire Penală, care, ca în orice alt dosar pe care îl are în instrumentare, va urmări paşii procedurali pe care îi consideră necesari”, a spus Alex Florenţa la Antena 3.
Plângerea AUR
Deputatul AUR Dan Tanasă a depus, marţi, o plângere la Parchetul General pe numele preşedintelui Klaus Iohannis prin care a solicitat să fie verificate aspectele cu privire la deplasările externe ale preşedintelui Iohannis, dacă a fost respectată legislaţia privind achiziţiile publice şi sursa finanţării acestora.
”Am înregistrat astăzi un denunţ penal pe numele domnului preşedinte Klaus Iohannis şi pe numele unui domn consilier prezidenţial, George Duhan, precum şi pe numele tuturor persoanelor cu atribuţii de serviciu, în legătură cu situaţia în fapt sesizată, în vederea cercetării săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, uzurparea funcţiei. Sunt numeroase anchetă de presă, le-am şi depus ca mijloace probatorii, anchete de presă existente în spaţiul public privind deplasările pe care Klaus Iohannis le-a făcut în străinătate şi despre sumele exorbitante de bani pe care le-a cheltuit, pentru ca ulterior să secretizeze absolut toate informaţiile cu privire la modul în care a cheltuit aceşti bani”, a afirmat Tănasă.
”Par concedii de lux”
Deputatul a arătat că ”aceste deplasări ale lui Klaus Iohannis par concedii de lux, nu vizite în afara ţării care să aibă interesul naţional al României pentru astfel de deplasări”. ”Chiar şi în cazul Administraţiei Prezidenţiale trebuie justificate anumite costuri. Dacă domnul Klaus Iohannis nu înţelege să justifice aceste lucruri, angajaţii trebuie, conform legislaţiei în vigoare, să o facă”, a subliniat deputatul AUR.
Dan Tanasă a anunţat că demersul AUR merită un răspuns din partea organelor de cercetare penală. ”Vorbim de abuz în serviciu pentru că în momentul în care foloseşti funcţia de consilier să secretizezi ilegal informaţii de interes public se comite abuz în serviciu. Te foloseşti de funcţie să ascunzi informaţii”, a declarat Dan Tanasă, el precizând că românii au dreptul să ştie cum sunt cheltuiţi banii lor.