miercuri, martie 12, 2025

Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2025”. Detalii despre eveniment

Share

O sănătate mintală bună este vitală pentru bunăstarea generală. Prin temele abordate, Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia” a promovat, la fiecare ediție, importanța sănătății mintale. Ediția din acest an, care va avea loc în perioada 7-11 mai, vine cu cele mai actuale teme si abordari terapeutice în domeniul psihiatriei.

Acestea vor fi prezentate și dezbătute de medici psihiatri din țară și străinătate, medici de familie și specialiști din alte domenii care interacționează cu problematica psihiatriei. De asemenea, vor fi prezenți farmaciști, psihologi, filosofi, sociologi, asistenți medicali și alți specialiști. Conferința va avea loc în format hibrid, iar tema principală este „Interdisciplinaritatea în Psihiatrie”.

„De-a lungul timpului, am reușit să aducem în acord idei valoroase din toate ramurile medicinei, făcând progrese reale în înțelegerea mecanismelor minții umane, în contextul evoluției societății. Și la ediția din acest an, scopul nostru comun este de a găsi soluții științifice pentru persoanele afectate de tulburări psihice”, a declarat Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru și președintele Conferinței Europene de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2025”.

Conferința Europeană de Psihiatrie și sănătate Mintală „Galatia 2025”

În cadrul Conferinței, participanții vor avea ocazia să asiste la prezentări susținute de experți din țară și străinătate, să participe la discuții legate de rezultatele celor mai recente cercetări din acest domeniu complex. Vor fi abordate teme precum noile tratamente pentru tulburările psihice, impactul tehnologiei asupra sănătății mintale, îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate mintală și reducerea stigmatizării asociate cu tulburările psihice. De asemenea, una dintre temele principale va fi legată de Inteligența Artificială și tendințele actuale în domeniul sănătății la nivel mondial.

Evenimentul, care va avea loc între 7 și 11 mai 2025, este organizat de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în colaborare cu Universitatea „Danubius” Galați, Colegiul Medicilor din România, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” – Iași, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și Academia Română.

Înscrieri la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2025”

Toate informațiile legate de acest eveniment le găsiți pe: https://conferintagalatia.ro/

https://www.facebook.com/Galatia2025
https://www.facebook.com/LaPsihiatru.ro
https://www.facebook.com/a.ciubara
https://lapsihiatru.ro/

Read more

Local News