miercuri, ianuarie 22, 2025

Donald Trump preşedinte. Din Israel până în Ucraina, prin Rusia, principalele reacții în lume

Share

Mulți lideri mondiali l-au felicitat pe Donald Trump, care a devenit luni pentru a doua oară președinte al Statelor Unite.

Este cea mai extraordinară revenire în politică din istoria recentă a Americii, cea a unui fost președinte care nu și-a recunoscut niciodată înfrângerea în 2020, care strigă „răzbunare” împotriva adversarilor săi, care a fost condamnat penal și care a fost ținta a două tentative de asasinat în această vară, scrie lalibre.be.

Tur de orizont al principalelor reacții la acest anunț.    

 Uniunea Europeană

Uniunea Europeană speră într-o „colaborare strânsă” cu noul președinte în fața „provocărilor globale”, a declarat președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, invocând „forţa durabilă a parteneriatului transatlantic”.

 Israel

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, l-a felicitat pe Donald Trump, promițându-i „cele mai frumoase zile” pentru relațiile dintre cele două țări în anii următori.

„Cred că a colabora împreună va duce alianţa Statele Unite – Israel pe cumi şi mai înalte”, a adăugat el.

 Rusia

Președintele rus, Vladimir Putin, și-a felicitat omologul american și a spus că este „deschis la dialog” cu privire la Ucraina pentru a obține o „pace durabilă”, la trei ani după ce a lansat atacul asupra vecinului său.

 Canada

„Suntem mai puternici când acționăm împreună”, a declarat premierul canadian, Justin Trudeau, felicitându-l pe Donald Trump pentru învestirea sa.

„Canada și Statele Unite au cel mai de succes parteneriat economic din lume și sunt primul partener comercial unul pentru celălalt”, a amintit șeful guvernului canadian, care se teme că președintele american își va pune în aplicare amenințarea de a impune taxe vamale de 25%.

 Germania

Cancelarul Olaf Scholz a cerut continuarea „bunelor relații transatlantice” cu Statele Unite, „cel mai apropiat aliat” al Germaniei.

„Astăzi, președintele Donald Trump își preia mandatul. Felicitări! Statele Unite sunt cel mai apropiat aliat al nostru, iar obiectivul nostru politic este întotdeauna menținerea unor relații transatlantice bune. UE, care are 27 de membri și peste 400 de milioane de oameni, este o uniune puternică”, a scris liderul.

 India

Prim-ministrul indian, Narendra Modi, l-a felicitat luni pe „prietenul său drag” Donald Trump și a spus că „așteaptă cu nerăbdare” să „colaboreze strâns din nou” cu Donald Trump pentru „a construi un viitor mai bun pentru lume”, care „va aduce beneficii ambelor țări”.

 Regatul Unit

Regele Charles III i-a transmis un mesaj personal de felicitare lui Donald Trump, vorbind despre „relația specială și de durată dintre Regatul Unit și Statele Unite”.

 Brazilia

Președintele de stânga Luiz Inacio Lula da Silva și-a exprimat luni dorința ca Statele Unite să rămână un „partener istoric” al Braziliei sub administrația republicanului Donald Trump, aliat al rivalului său de extremă dreapta Jair Bolsonaro.

„Nu vrem certuri, nici cu Venezuela, nici cu americanii, nici cu China, India sau Rusia”, a declarat Lula.

 Ucraina

Volodimir Zelenski, la rândul său, a spus că speră că noul președinte american va contribui la realizarea unei „păci juste și durabile” în conflictul din Ucraina. „Președintele Trump este întotdeauna decisiv, iar politica de pace prin forță pe care a anunțat-o oferă o oportunitate de a întări leadershipul american și de a obține o pace justă și durabilă, care este prioritatea absoluă”, a spus liderul ucrainean într-un mesaj pe rețeaua de socializare X, cumpărată în 2022 de Elon Musk, aliat și susținător financiar al lui Donald Trump.

Read more

Local News