joi, octombrie 31, 2024

Euro 2024. Serbia ameninţă cu retragerea, după scandările de la meciul Croaţia – Albania: „Ucide-ți sârbul”

Share

Jovan Surbatovic, secretarul general al Asociaţiei Sârbe de Fotbal, a ameninţat, joi, cu retragerea echipei sale de la Euro 2024 din Germania din cauza unor scandări auzite în tribune la meciul dintre selecţionatele Croaţiei şi Albaniei, în cursul cărora s-a strigat „ucide-ţi sârbul”, relatează EFE.

Într-o declaraţie acordată postului public sârbesc RTS, Surbatovic a cerut UEFA să adopte sancţiuni „severe” împotriva Federaţiilor croată şi albaneză, în caz contrar Serbia urmând să ia propriile măsuri.

Euro 2024. Serbia a fost deja amendată

„Ceea ce s-a întâmplat este scandalos şi cerem UEFA să ia măsuri, chiar dacă asta ar putea însemna să nu mai continuăm competiţia. Vom cere ca UEFA să sancţioneze federaţiile ambelor echipe. Dacă UEFA nu le va sancţiona, atunci ne vom gândi cum vom proceda”, a adăugat Surbatovic.

Serbia a fost deja amendată de Uniunea Europeană de Fotbal cu o amendă de 12.550 de lire sterline, după ce fanii săi au aruncat cu obiecte în cursul partidei cu Anglia. Şi, la fel ca Albania, a primit o sancţiune şi pentru că suporterii au afişat bannere cu mesaje naţionaliste.

„Am fost sancţionaţi pentru cazuri izolate, iar suporterii noştri s-au comportat mult mai bine decât alţii. Sârbii sunt domni şi au inima deschisă”, a mai spus responsabilul sârb

Read more

Local News