Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de caniculă valabilă în perioada 23–25 iunie 2025, în mai multe județe din țară. Temperaturile ridicate, combinate cu un nivel crescut de umiditate, pot provoca disconfort accentuat și riscuri serioase pentru sănătate, în special pentru persoanele vulnerabile.
În acest context, specialiștii în sănătate publică vin cu o serie de recomandări esențiale pentru populație, menite să prevină efectele negative ale expunerii la temperaturi extreme.
Hidratarea este esențială: apă, supe și iaurturi în fiecare zi
Medicii atrag atenția că, pe timpul caniculei, hidratarea corespunzătoare este vitală. Se recomandă consumul a cel puțin doi litri de apă pe zi, preferabil în porții mici și dese. În plus, alimentația trebuie să includă:
-Fructe și legume proaspete: roșii, castraveți, pepene
-Supe ușoare: ideale pentru aportul de lichide și săruri
-Iaurturi: un pahar de iaurt oferă un grad de hidratare echivalent cu apa
Este contraindicată consumarea de băuturi care favorizează deshidratarea, cum ar fi:
-Cafeaua
-Băuturile alcoolice
-Sucurile cu conținut mare de zahăr
Hainele potrivite pot face diferența
Vestimentația are un rol important în menținerea unei temperaturi corporale optime. Specialiștii recomandă:
-Haine lejere, din materiale naturale (bumbac, in)
-Culori deschise sau albe, care reflectă lumina
-Evitarea materialelor sintetice și a hainelor strâmte
Protecție solară și evitarea expunerii directe
Pe cât posibil, este indicat să evităm expunerea directă la soare între orele 11:00 și 18:00, intervalul cu cel mai mare risc de insolație și suprasolicitare a organismului.
Cei care lucrează în aer liber trebuie să ia măsuri suplimentare:
-Creșterea aportului de lichide
-Pauze regulate la umbră
-Purtarea unui echipament de protecție (pălărie, șapcă, ochelari de soare)
Dușuri călduțe și îngrijirea pielii
Pentru reglarea temperaturii corporale, medicii recomandă:
-Dușuri călduțe (nu reci!)
-Lăsarea pielii să se usuce natural, fără prosop
-Aplicarea de creme hidratante, mai ales după expunerea la soare
Sugarii și copiii – o atenție deosebită
În cazul sugarilor, este importantă alăptarea la cerere, dar și hidratarea corespunzătoare a mamei. Pentru copiii aflați în tabere sau vacanțe, specialiștii recomandă:
-Cazare în spații bine ventilate
-O alimentatie echilibrată și adaptată temperaturii
-Supravegherea atentă a copiilor, mai ales în timpul activităților acvatice
Persoanele cu boli cronice – risc crescut în timpul caniculei
Cei care suferă de afecțiuni cardiace, respiratorii, renale sau metabolice trebuie să acorde o atenție specială protecției împotriva căldurii:
– Să urmeze strict tratamentul prescris
– Să nu iasă din casă decât dimineața devreme sau seara târziu
-Să păstreze legătura cu medicul curant
-Să ceară ajutor medical imediat în caz de agravare a stării generale
Măsuri pentru confortul locuinței
Pentru a reduce efectul caniculei în interiorul locuințelor, este recomandat:
-Aerisiți dimineața devreme, când temperaturile sunt mai scăzute
-Trageți draperiile sau jaluzelele în timpul zilei
-Nu setați aerul condiționat pe temperaturi foarte scăzute, pentru a evita șocul termic
-Folosiți, dacă este posibil, umidificatoare de aer
Semne de alarmă: cum recunoaștem deshidratarea și insolația
Nerespectarea măsurilor de protecție poate duce la deshidratare severă sau insolație, afecțiuni care pot avea consecințe grave. Simptomele includ:
-Temperatură crescută a pielii
-Dureri de cap
-Stare de greață sau vomă
-Amețeli și frisoane
-Senzație de epuizare
-În cazuri grave: pierderea cunoștinței
În fața acestor semne, se recomandă intervenția rapidă și, dacă este cazul, apelarea serviciilor medicale de urgență.