La fel ca balurile, cafenelele şi Opera, simbolizează stilul de viaţă vienez, dar sunt ameninţate cu dispariţia: capitala Austriei vrea să protejeze faimoasele sale standuri cu cârnaţi prin includerea lor pe lista patrimoniului UNESCO.
„Ne ţinem degetele încrucişate pentru a ni se îndeplini dorinţa”, a declarat Patrick Tondl, unul dintre fondatorii asociaţiei care a depus această candidatură în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, cu susţinerea primarului Vienei, Michael Ludwig.
Proprietar al celui mai vechi „Wurstelstand” din oraş, deschis încă din anul 1928, el vinde cârnaţi zi şi noapte, la fel ca alte 180 de chioşcuri, celor 2 milioane de locuitori ai capitalei austriece într-o tavă de carton, cu o felie de pâine, muştar şi hrean.
Deşi clienţii sunt în continuare prezenţi, numărul tarabelor a scăzut în ultimii zece ani, mai mult de 100 transformându-se pentru a vinde pizza, kebap, hamburgeri sau preparate asiatice, potrivit Camerei de Comerţ a Austriei.
Amestec social
Mândru de a fi reprezentantul celei de-a patra generaţii de comercianţi de acest tip, Patrick Tondl, în vârstă de 36 de ani, consideră că aceste standuri reprezintă înainte de orice altceva produse pure ale gastronomiei germanice, spaţii „de întâlnire” şi de „schimburi” de idei.
„Toată lumea este aici egală. Un bancher bogat poate veni într-adevăr aici şi să discute cu cineva care este foarte sărac”, a declarat el, referindu-se la un amestec social devenit din ce în ce mai rar în societatea vieneză.
„Pentru că aici poţi încă să mănânci şi să bei cu mai puţin de 10 euro. Nu e deloc ceva neglijabil în contextul în care acum oamenii au mai puţini bani ca înainte pentru a se hrăni”, în contextul inflaţiei ridicate.
Amplasamentele fixe au fost autorizate de Primăria din Viena abia începând din anul 1969, însă tradiţia standurilor ambulante datează din epoca imperială.
Pe atunci, ele erau deplasate în funcţie de cerere, instalându-se, de exemplu, în faţa fabricilor şi a şcolilor.
Atracţie turistică
În anii care au urmat, multe dintre ele au ştiut să evolueze şi să se adapteze la clientela lor. „Când bunicul meu a început să lucreze, el propunea doar cârnaţi vânduţi la metru”, a declarat Vera Tondl, în vârstă de 67 de ani, mama lui Patrick.
Tradiţionalele produse „Bratwurst” sau „Käsekrainer” (cârnaţi cu brânză) au apărut apoi în meniu, pe care figurează astăzi şi o versiune vegetariană.
Un meniu revizuit în conformitate cu vremurile actuale şi, uneori, un design mai modern au oferit „un nou elan” acestei tradiţii care i-a cucerit şi pe turişti, afirmă Patrick Tondl.
„Este ceea ce vrei să mănânci când vii în Austria”, a declarat Sam Bowden, un australian de 28 de ani care savurează, la o masă înaltă, un preparat despre care spune că este „probabil unul dintre cei mai buni cârnaţi” pe care i-a mâncat vreodată.
Este totodată o imagine „tipică”, pe care candidatura la UNESCO doreşte să o consolideze, afirmă Sebastian Hackenschmidt, autorul unei cărţi de fotografii dedicate acestei teme.
Acţionând ca un ecou al dorinţelor patronilor de standuri de cârnaţi, el vrea să promoveze „funcţia socială” a acestor spaţii, cu „clienţii lor obişnuiţi”, care nu se rezumă „să cumpere la pachet”.
Însă aspectul lor „incluziv” este „un mit” într-o capitală în care 40% din populaţie este născută în străinătate, a nuanţat el.
Confruntată cu „schimbarea obiceiurilor”, bătălia este şi una culturală, extrema dreaptă fiind mai puternică ca oricând: partidul FPO, care ar urma să câştige alegerile legislative din toamnă, nu ratează nicio ocazie pentru a denunţa uniformizarea sub efectele globalizării, potrivit AFP.
