Fostul cancelar conservator austriac Sebastian Kurz a fost găsit vinovat de sperjur, la finalul unui proces în care a fost acuzat că a minţit în faţa unei comisii parlamentare.
„Sebastian Kurz este vinovat”, a declarat judecătorul de la Viena în momentul în care a pronunţat, în primă instanţă, o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în urma cererii procurorului general.
La ieşirea din tribunal, fostul şef de guvern, în vârstă de 37 de ani, a declarat presei că va face apel „cu optimism” împotriva unei decizii „surprinzătoare” şi „nedrepte”.
De-a lungul celor douăsprezece zile de audieri, fostul star în ascensiune al politicii austriece, în prezent consultant în sectorul privat, şi-a susţinut nevinovăţia, acuzând procurorii şi adversarii politici pentru necazurile sale judiciare.
„Au vrut să mă distrugă”, a spus el.
La 31 de ani, el a devenit cel mai tânăr lider ales din lume, în 2017, înainte de a se retrage în toamna anului 2021.
Apărare lui Sebastian Kurz
Primul cancelar care a fost judecat în peste 30 de ani, Sebastian Kurz a negat că i-a indus în eroare „cu bună ştiinţă” pe deputaţi atunci când aceştia l-au audiat în 2020 cu privire la rolul său în numirea unui prieten apropiat, Thomas Schmid, la conducerea unui holding de stat foarte puternic.
„Am fost informat, dar nu eu am fost cel care a decis”, a declarat el, în timp ce parchetul, dimpotrivă, l-a prezentat ca având totul sub control în cadrul formaţiunii sale politice, bazându-se în special pe numeroasele mesaje text examinate.
În Austria, intervenţia într-un proces de numire nu este o infracţiune în sine, dar ascunderea adevărului în timp ce o persoană este interogată sub jurământ este pedepsită cu până la trei ani de închisoare.
Fostul său prieten colaborează cu justiția
Majoritatea martorilor chemaţi – în jur de zece în total, inclusiv foşti miniştri – au apărat versiunea lui Kurz despre evenimente, cu excepţia notabilă, însă, a protagonistului principal: Thomas Schmid, fostul său prieten, care acum cooperează cu justiţia în speranţa unei pedepse reduse.
În timpul unei audieri de două zile, Schmid a acuzat „un sistem Kurz”, spunând că lui fostului cancelar îi plăcea să intervină în numiri.
Pentru a-l discredita, Sebastian Kurz a chemat ca martori doi oameni de afaceri ruşi, iar ultima zi a procesului a început cu mărturia celui de-al doilea dintre ei, care a vorbit prin video de la ambasada austriacă din Moscova.
Un „act final grotesc”, potrivit cotidianului Der Standard: primul lăsase deja audienţa perplexă, afirmând că avocatul acuzatului îl ajutase să-şi redacteze declaraţia.
”Obsedat de imaginea sa pulică”
Sebastian Kurz „nu s-a maturizat, din modul în care s-a comportat în timpul procesului”, consideră analistul politic Thomas Hofer, intervievat de AFP. „S-a comportat ca un politician obsedat de imaginea sa publică, care nu a ştiut cu adevărat să se adapteze la ritmul instanţei”, a comentat analistul.
Pe lângă acest proces, fostul lider este suspectat că a deturnat fonduri publice pentru a comanda sondaje de opinie trucate şi pentru a-şi asigura o acoperire favorabilă în tabloide în timpul ascensiunii sale fulminante. Ancheta privind aceste presupuse fapte de corupţie este încă în curs de desfăşurare.
Scandalul „Ibizagate”
Toate aceste cazuri decurg din răsunătorul scandal „Ibizagate”. În 2019, o înregistrare video realizată cu camera ascunsă pe insula spaniolă Ibiza în timpul unei vacanţe a unor oficiali austrieci a dezvăluit practici potenţial frauduloase în cadrul clasei politice. În aceste condiţii, Hofer nu estimează ca Sebastian Kurz să revină în prim-planul politicii în viitorul apropiat.
Cu toate acestea, unii şi-ar fi dorit să-l vadă salvând fostul său partid (ÖVP), care se zbate în sondaje, mult în urma extremei drepte, care ar urma să conducă în alegerile legislative prevăzute pentru sfârşitul lunii septembrie.
El însuşi neagă orice ambiţii, preferând să îşi multiplice colaborările internaţionale profitabile în sectorul privat, în special în cercurile apropiate de Donald Trump.