marți, decembrie 3, 2024

Impozitarea pensiilor care depășesc 2.000 de lei. Calculele transmise de Ministerul Muncii

Share

Ministerul Muncii a transmis noi precizări legate de impozitarea pensiilor, după dicuțiile apărute în spațiul public. Modificări au apărut doar la impozitarea pensiilor de serviciu, calculate în baza unor legi speciale. Pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate. Impozitul este de 10% din diferenţa ce depăşeşte 2.000 de lei.

”Nimic nu s-a schimbat în impozitarea pensiilor contributive în 2024. Mai exact, pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate. Impozitul este de 10% din diferenţa ce depăşeşte 2.000 de lei”, au transmis oficialii Ministerului Muncii.

Impozitarea pensiilor

O pensie de 2.800 de lei este impozitată cu 80 de lei, iar o pensie de 4.000 de lei este impozitată cu 200 de lei.

”Schimbări au apărut în privinţa pensiilor de serviciu calculate în baza unor legi speciale. Aici avem ca temei Legea nr. 282/2023 care a revizuit pensiile de serviciu şi le-a apropiat de principiul contributivităţii”, au mai precizat oficialii ministerului.

Potrivit acestora, a fost introdusă impozitarea graduală a părţii necontributive, inclusiv pentru pensiile aflate în plată.

Astfel, sunt două plafoane:

-20% pentru partea necontributivă mai mare decât salariul mediu brut

-15% pentru partea necontributivă mai mare decât salariul mediu net, dar mai mică decât salariul mediu brut.

Table of contents

Read more

Local News