marți, decembrie 3, 2024

Japonia se declară profund îngrijorată de acordul dintre Rusia şi Coreea de Nord

Share

Japonia a declarat joi că este „profund îngrijorată” de acordul de apărare reciprocă încheiat cu o zi înainte între Coreea de Nord şi Rusia, un acord ce prevede, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, „asistenţă reciprocă în caz de agresiune”, transmite AFP.

Tokio este „profund îngrijorat de faptul că preşedintele Putin nu a exclus cooperarea militaro-tehnică cu Coreea de Nord”, a declarat, la o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al guvernului japonez Yoshimasa Hayashi.

Acest tip de cooperare „ar putea constitui o încălcare directă a rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite în ceea ce priveşte impactul asupra mediului de securitate al ţării noastre şi al regiunii”, a adăugat el.

Vladimir Putin, în apărarea lui Kim Jong Un

Şeful statului rus a descris miercuri acordul dintre cele două ţări unite împotriva „hegemoniei” americane drept un „document cu adevărat revoluţionar”, adăugând că Rusia „nu exclude, în ceea ce o priveşte, cooperarea militaro-tehnică” cu Phenianul.

Statele Unite şi aliaţii săi se tem că această apropiere continuă ar putea duce la noi livrări de muniţii şi rachete nord-coreene către Rusia pentru războiul din Ucraina.

Preşedintele Putin a mai spus că sancţiunile ONU împotriva regimului nord-coreean ar trebui „revizuite”, o poziţie pe care Hayashi a calificat-o joi drept „inacceptabilă”.

„În pofida voinţei comunităţii internaţionale, Rusia a achiziţionat arme şi muniţii, inclusiv rachete balistice, din Coreea de Nord şi le-a folosit în Ucraina, o încălcare flagrantă a rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate ale ONU”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez.

Read more

Local News