marți, decembrie 3, 2024

Karl Nehammer convoacă alegeri legislative în Austria pe 29 septembrie

Share

Cancelarul conservator austriac Karl Nehammer convoacă alegeri legislative în Austria la 29 septembrie, în urma alegerilor europene în care extrema dreaptă a obţinut o victorie fără precedent şi este favorită în sondaje în vederea acestui scrutin, relatează AFP.

”În reuniunea Consiliului de Miniştri” de miercuri, ”data de 29 septembrie va fi stabilită în vederea alegerilor naţionale”, a anunţat pe X cancelarul austriac, punând astfel capăt unui suspans de mai multe luni.

Partidul Conservator austriac (ÖVP), care se află la putere din 1987 în această ţară prosperă din Europa Centrală, s-a clasat pentru prima oară, duminică, pe poziţia a doua, după extrema dreaptă într-un scrutin naţional, cu un scor apropiat.

Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă dreapta) este dat învingător în alegerile legislative, cu un scor cuprins între 26 şi 31%, potivit unor sondaje, iar ÖVP este creditat cu 21%, cot la cot cu social-democraţii.

Aceste alegeri urmează să aibă loc la exact cinci ani de la precednetul scrutin, după care s-a format o cialiţie fără precedent între conservatorii lui Sebastian Kurz şi Verzi.

Austria ar putea să fie guvernată pentru prima oară de cel puţin trei partide politice

Precedentul Guvern format de ÖVP cu extremă dreapta a căzut cu zgomot în urma unoer acuzaţii de corupţie care l-au ajuns din urmă pe Sebastian Kurz în toamna lui 2021.

Ministrul său de Interne Karl Nehammer i-a succedat, la scurt timp după aceea, la Cancelarie.

În privinţa bilanţului lui Nehammer, o gestionare mai dură a pandemiei covid-19 şi o inflaţie foarte mare au lăsat urme.

Iar alianţa ecologisto-conservatoare este afectată de tensiuni puternice de la interese economice la apărare şi modificări climatice.

Alcătuirea viitoarei coaliţii de guvernare în Austria este foarte incertă, în contextul în care se preconizează o fărâmiţare a ofertei politice şi un număr-record de formaţiuni.

Austria ar putea să fie guvernată pentru prima oară de cel puţin trei partide politice, în contextul în care niciuna dintre formaţiunile politice nu pare să fie în măsură să adune o o majoritate în doi în Parlament, ca până în prezent.
Autriche: les élections législatives auront lieu le 29 septembre, l’extrême droite favorite

Read more

Local News