Jean-Pierre Filiu, profesor francez de studii din Orientul Mijlociu la Sciences Po, Paris School of International Affairs, orientalist și arabist: Istoricul știe din experiență că opiniile se adaptează treptat la conflictele care apar. Cu toate acestea, este deranjant să observăm că războiul din Gaza a devenit trivializat chiar mai repede decât cel din Ucraina. Pierderile din Ucraina sunt, totuși, mai mult militare decât civile, în timp ce în Gaza mor foarte mulți civili, peste 1% din totalul populației. O astfel de cifră amețitoare este echivalentul a 650.000 de decese în toată Franța, inclusiv 250.000 de copii, precum și milioane de răniți, mutilați, traumatizați și orfani.
În acest moment, nimic nu ne permite să prevedem sfârșitul acestei tragedii. Benjamin Netanyahu, dar și Vladimir Putin au tot interesul să prelungească conflictul în așteptarea unei posibile realegeri a lui Donald Trump, la care ambii aspiră. Este timpul ca Europa să strângă rândurile pentru a evita un astfel de scenariu dezastruos.
Benjamin Netanyahu nu pariază doar pe supraviețuirea sa politică în războiul din Gaza. Prelungirea pe termen nedeterminat a conflictului este cea mai bună garanție pentru păstrarea imunității sale în calitate de șef al guvernului, în timp ce tripla procedură deschisă din 2019 împotriva sa pentru corupție, fraudă și încălcare a încrederii s-ar putea termina foarte bine cu o pedeapsă cu închisoarea. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care a atribuit armatei sale obiectivul mai mult retoric decât militar de „eradicare” a Hamasului, obiectiv care are foarte puține șanse de a fi atins, chiar și cu prețul distrugerii metodice a Fâșiei Gaza.
Acest lucru nu contează prea mult pentru Benjamin Netanyahu, pentru care continuarea ostilităților a devenit un scop în sine, nu doar pentru a se menține la putere în Israel, ci și pentru a-l slăbi pe Joe Biden, al cărui Partid Democrat nu a fost niciodată atât de divizat. Premierul israelian mizează constant pe întoarcerea la Casa Albă a lui Donald Trump, care i-a oferit sprijin necondiționat din 2017 până în 2020.
Benjamin Netanyahu nu este singurul care face acest calcul. Vladimir Putin, cu care șeful guvernului israelian are mult mai multă afinitate decât cu Joe Biden, este convins că realegerea lui Donald Trump îi va asigura victoria împotriva Ucrainei. Președintele rus este acum marele câștigător al războiului din Gaza, întrucât democrațiile occidentale se dovedesc incapabile să apere în Orientul Mijlociu principiile de drept în numele cărora s-au angajat să susțină Ucraina.
Efectul este inestimabil pentru Kremlin, care a integrat mereu cele două teatre europene și Orientul Mijlociu în aceeași ambiție hegemonică, în timp ce inconsecvența occidentală în aceste două teatre, deja evidentă la nivel strategic, se agravează prin acest „dublu standard” la limita schizofreniei.
Vladimir Putin, în schimb, știe că poate conta pe Benyamin Netanyahu, care nu a livrat niciun singur cartuș Ucrainei și a cărui relație cu Volodimir Zelenski este execrabilă – premierul israelian nici măcar nu l-a autorizat pe președintele ucrainean să viziteze Israelul în semn de solidaritate după atacurile Hamas din 7 octombrie.
Europa, cu spatele la zid
Probabilitatea succesului Rusiei în Ucraina crește, așadar, cu fiecare zi de prelungire a conflictului din Gaza, fie și doar din cauza decalajului pe care o astfel de prelungire o creează între democrațiile occidentale și Sudul Global.
Aceste dovezi strategice ar trebui să fie suficiente pentru a convinge liderii europeni să se mobilizeze în favoarea unei reglementări de durată a conflictului israeliano-palestinian cu aceeași energie pusă în sprijinul Ucrainei în 2022.
Cum poate Uniunea Europeană, întemeiată pe lege și standardele sale, să spere să-și păstreze stabilitatea și prosperitatea dacă legea și standardele sale sunt încălcate atât de brutal la porțile sale? În plus, precedentul tragediei siriene ne reamintește că pasivitatea colectivă a Europei nu a cruțat-o nici de criza refugiaților din 2015, nici de valul de atacuri jihadiste.
Costul automarginalizării Europei în criza în curs din Orientul Mijlociu ar putea fi și mai exorbitant. De aceea este imperativ ca UE să-și alinieze politica pe termen scurt și mediu cu „obiectivul strategic” pe care și l-a asumat pentru soluția cu două state – Israel și Palestina. Orice cooperare cu Israelul trebuie reevaluată în lumina acestui obiectiv strategic, care presupune suspendarea oricărui proiect de întărire, chiar și indirectă, a colonizării în teritoriile ocupate din Ierusalimul de Est și Cisiordania.
În ceea ce privește finanțarea acordată cu prea multă generozitate Autorității Palestiniene, aceasta ar trebui în sfârșit condiționată de o democratizare fără compromisuri a instituțiilor pe cât de ineficiente, pe atât de corupte ale palestinienilor. UE nu poate și nu trebuie să se mulțumească cu rolul de finanțator al reconstrucției câmpului de ruine din Gaza, rol pe care SUA și Israelul i-l atribuie cu atât mai mult cu cât se eliberează astfel de responsabilitatea pentru un astfel de dezastru.
Da, în 2024, în Gaza se va decide destinul Europei.
Sursa: lemonde.fr
