miercuri, octombrie 22, 2025

Legea voluntariatului militar, adoptată de deputați. Patru luni de instruire și intrare în rezerva armatei

Share

Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind voluntariatul militar, care modifică și completează Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Propunerea legislativă a trecut cu 263 de voturi „pentru”, 11 „contra” și 13 abţineri.

Proiectul creează cadrul legal pentru ca cetăţenii români să poată îndeplini, pe timp de pace, serviciul militar activ în mod voluntar, introducând o nouă categorie: „soldat/gradat voluntar în termen”, în structurile Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Cui se adresează programul

Programul este deschis tuturor cetăţenilor români – bărbaţi şi femei – cu vârste între 18 şi 35 de ani, care au domiciliul stabil în România și care nu au efectuat anterior nicio altă formă de serviciu militar.
Voluntariatul constă într-un program de pregătire militară de bază, cu o durată de până la patru luni.

Pe perioada pregătirii, participanţii beneficiază gratuit de cazare, echipament, hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de o soldă lunară corespunzătoare gradului de soldat.

Indemnizație după finalizarea cursului

După finalizarea programului, voluntarii vor primi o indemnizaţie echivalentă cu trei salarii medii brute pe economie, valoare calculată pe baza bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul în curs.
Totodată, aceştia vor fi luaţi în evidenţă de către centrele militare și introduși în rezerva operaţională a armatei.

Ce se întâmplă în caz de război sau mobilizare

Proiectul prevede că, în cazul instituirii stării de urgenţă, stării de asediu, mobilizării sau războiului, rezerviştii pot fi concentraţi şi/sau mobilizaţi potrivit nevoilor MApN și ale instituțiilor din domeniul apărării și securității naționale.

De asemenea, rezerviştii voluntari pot fi chemaţi pentru:

-instruire și misiuni pe timp de pace;

-completarea forţelor destinate apărării;

-misiuni în situaţii excepţionale – stare de urgenţă, asediu, mobilizare sau război.

Cetăţenii încorporabili şi rezerviştii au obligaţia de a se prezenta la locul, data şi ora prevăzute în ordinul de chemare. Cei plecaţi temporar în străinătate trebuie să se prezinte în maximum 15 zile de la notificare la centrele militare în evidenţa cărora se află.

Excepții și prevederi speciale

Sunt exceptaţi de la îndeplinirea serviciului militar voluntar:

-personalul hirotonit sau ordinat aparţinând cultelor religioase recunoscute de lege;

-călugării cu o vechime de cel puţin doi ani în mănăstire.

Excepţia nu se aplică preoţilor militari, care fac parte din structurile de personal ale MApN.

Cetăţenii români care au efectuat serviciul militar în armatele statelor membre NATO sau UE vor fi înregistraţi cu gradul militar dobândit în acele structuri. Cei care au servit în armatele altor state vor fi trecuţi în evidenţă cu primul grad corespunzător corpului din care provin. Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, iar Senatul va avea votul decizional asupra proiectului de lege privind voluntariatul militar.

Read more

Local News