miercuri, decembrie 4, 2024

Legendarul comentator sportiv Octavian Vintilă a murit la 86 de ani

Share

Comentatorul sportiv de la Radio România Actualităţi, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice.

 Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumarea antrenorului Ion Popescu, apoi a lui Vasile Chelaru. La vârsta de 20 ani s-a alăturat clubului Steaua Bucureşti, cu care a fost campion republican pe echipe toată cariera sa, cu excepţia anului 1961. A cucerit şi titlul naţional la individual în 1968 şi în 1969.

Alături de lotul olimpic al României, Octavian Vintilă a participat la Jocurile Olimpice de vară din 1964 de la Tokyo şi la cele din 1972 de la Munchen, unde România s-a clasat pe locul 4 la proba pe echipe.

După ce s-a retras din activitatea competiţională, a devenit arbitru internaţional de scrimă şi a fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Scrimă din 1975 până în 2000.

În paralel, Octavian Vintilă a devenit jurnalist, lucrând la biroul de presă al clubului Steaua împreună cu Cristian Ţopescu. Apoi, a fost comentator sportiv şi realizator de programe la Radio România Actualităţi.

Octavian Vintilă a comentat şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, începând cu ediţia din 1976. A fost preşedintele Asociaţiei Presei Sportive (APS) din România în perioada 2006 – 2011. Pentru realizările sale a fost ridicat la gradul de comandor în Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, potrivit radioromania.ro.

Read more

Local News