luni, iulie 14, 2025

Nicuşor Dan: Măsurile pentru reducerea deficitului sunt provizorii. Bugetul Administraţiei Prezidenţiale va fi redus cu 20%

Share

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că măsurile luate pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar România are potenţialul de a atrage investiţii şi de a adera la OCDE până la finalul anului 2026.

„Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potenţial economic. La sfârşitul lui 2026, dacă nu facem greşeli, intrăm în OCDE şi România va fi interesantă pentru investitori străini. Economia are potenţial de dezvoltare după ce vom trece de această scurtă perioadă de redresare”, a spus şeful statului.

Mesaj către pieţele financiare: Suntem oameni serioşi

Preşedintele a subliniat că România îşi va respecta angajamentele asumate în faţa partenerilor internaţionali, inclusiv în privinţa reformelor. „Vreau să asigur investitorii şi pieţele că suntem oameni serioşi. Am promis că facem reforme şi le vom face”, a declarat Nicuşor Dan.

Tăieri de cheltuieli la nivel înalt: 20% reducere la Administraţia Prezidenţială

Pentru a contribui la reducerea deficitului, Administraţia Prezidenţială va propune, la rectificarea bugetară din 2025, o reducere cu 20% a propriului buget.

„În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administraţia Prezidenţială va propune o reducere cu 20% a bugetului propriu, pentru a participa la acest efort colectiv”, a precizat preşedintele.

De ce nu s-au corectat mai întâi privilegiile

Preşedintele a explicat că presiunea timpului din partea pieţelor financiare a împiedicat aplicarea imediată a măsurilor privind tăierea privilegiilor.

„Răspunsul este că a fost o presiune a timpului pentru pieţele financiare, care au fost expuse la promisiuni neonorate ale României privind reducerea cheltuielilor”, a afirmat Nicuşor Dan. 

TVA-ul rămâne neschimbat, cel puţin până în octombrie

Nicuşor Dan a reiterat angajamentul Guvernului de a nu creşte TVA-ul, menţionând că o reevaluare va avea loc în luna octombrie.

„Pe chestiunea TVA-ului, angajamentul Guvernului, când a fost învestit, a fost că TVA nu va creşte şi vom avea o reevaluare în octombrie. Pentru ca România să poată să treacă de această perioadă fără majorarea TVA era nevoie de măsuri şi discuţii cu Comisia, agenţiile de rating, iar această măsură nu putea să fie luată la acest moment”, a declarat preşedintele.

Read more

Local News