Parlamentul austriac și-a ales joi pentru prima dată o figură de extremă-dreaptă ca lider, iar comunitatea evreiască este indignată de numirea unui om care „omagiază criminalii naziști”
Walter Rosenkranz, în vârstă de 62 de ani, a primit 100 de voturi din 162 exprimate, a anunțat actualul preşedinte al parlamentului, Wolfgang Sobotka, după votul de la Viena.
Această alegere vine după victoria istorică a FPÖ la alegerile legislative de la sfârșitul lunii septembrie.
Rosenkranz a fost ales prin vot secret cu o majoritate restrânsă, în principal datorită voturilor familiei sale politice și ale conservatorilor din ÖVP.
Cancelarul în exercițiu, Karl Nehammer, a justificat acest vot prin „uzanță” și „tradiție”, care dictează ca postul să revină partidului câștigător în alegeri.
Însă alți aleși au spus că vor să-și „urmeze conștiința”, invocând „antifascismul lor de nezdruncinat” pentru a vota împotriva unui „eurofob”, venit dintr-un partid „din ce în ce mai apropiat de extremismul de dreapta al identitarilor”, scrie lalibre.be.
Revolta comunității evreiești din Viena
Confruntat cu criticile, liderul FPÖ, Herbert Kickl, a lăudat „loialitatea neclintită (a dlui Rosenkranz) față de iubita noastră Republică Austria și loialitatea sa infailibilă față de democrație, Constituție și statul de drept”.
Walter Rosenkranz face parte dintr-o corporație de extremă dreaptă (Burschenschaft), „Libertas”, care a introdus paragraful arian din 1878, care interzicea integrarea evreilor.
„Acest paragraf a fost abolit de mult timp”, a reacționat recent dl Rosenkranz.
Înaintea votului, Oskar Deutsch, reprezentantul comunității evreiești din Viena (IKG), s-a indignat într-o scrisoare deschisă către deputați de alegerea unei persoane din „tabăra revizionistă”, care aduce „direct un omagiu criminalilor naziști”.
Verzii s-au ridicat împotriva acestui „semnal dezastruos”, „incompatibil cu Europa” pentru „a doua cea mai înaltă funcţie din stat” care prezidează Fondul național pentru victimele nazismului – „un afront pentru toți supraviețuitorii”.