joi, martie 20, 2025

Povestea pictorului „vizionar” Ernst Fuchs, născut la Viena pe 13 februarie 1930

Share

Pictorul ”vizionar” Ernst Fuchs s-a născut la Viena la 13 februarie 1930. În perioada 1930-1945, bunicul său a emigrat în SUA, iar tatăl său la Shanghai. Mulţi membri ai familiei Fuchs au fost victime ale Holocaustului. În 1912, Ernst Fuchs a primit botezul romano-catolic.

A studiat la Academia de Arte Plastice din Viena. În 1948 a fondat, în oraşul natal, Şcoala de Realism Fantastic, împreună cu Wolfgang Hutter, Arik Brauer, Rudolf Hausner şi Anton Lehmden.

Un an mai târziu, a participat pentru prima oară la o expoziţie internaţională, deschisă la Wiener Art Club din Torino.

Prietenia cu Salvador Dali şi Jean Cocteau

În 1950, a plecat pentru doi ani la Paris, unde prieteni i-au devenit Salvador Dali şi Jean Cocteau. Au urmat un şir lung de turnee şi expoziţii personale deschise în America, Italia, Spania şi Anglia.

A vizitat Israelul şi s-a oprit pentru câteva luni la mânăstirea Dormitio din Ierusalim. Aici a început lucrul la monumentala lucrare ”Cina cea de taină”. A revenit la Viena, un an mai târziu.

”Esther”, ”Moses” şi ”Christophorus”

În 1966, a publicat ”Architectura Caelestis”, un volum de proiecte şi modele dedicat arhitecţilor, iar în 1970 – un nou volum de design interior şi mobilier.

Şi-a încercat puterile în sculptură şi a realizat trei lucrări monumentale: ”Esther”, ”Moses” şi ”Christophorus”.

Pentru teatru şi film a creat decoruri şi costume. În 1988, la inaugurarea a 100 de ani, vila Wagner din Viena, pe care o achiziţionase în 1972, a devenit muzeu.

În 1993, o mare retrospectivă Ernst Fuchs a fost găzduită de Muzeul Rus din St. Petersburg. Un an mai târziu, creaţiile lui Fuchs puteau fi văzute la Palatul Gruyore din Elveţia, în 1998 la Monte Carlo, în expoziţia intitulată ”Omul şi maşina”, în 2000 la Bremen, în 2001 la Galeriile Tretiakov din Moscova şi la Palatul Harrach din Viena.

În 2010, a fost distins cu ”Grand Decoration of Carinthia” şi ”Golden Medal of Honour for Services to the City of Vienna”.

Ernst Fuchs, în preajma aniversării a 80 de ani, a finalizat fresca din capela bisericii parohiale St. Egid, din Klagenfurt, potrivit site-ului oficial www.ernstfuchs-zentrum.com.

A murit la 9 noiembrie 2015.

Read more

Local News