Selecționerul echipei naționale de fotbal a Austriei, Ralf Rangnick, a declarat, duminică seara, după meciul pierdut cu România cu scorul de 0-1, pe Arena Națională, că jucătorii săi sunt responsabili în totalitate de înfrângere și că au „picat de fraieri” în momentul primirii golului.
Reacția lui Rangnick: România nu ne-a surprins cu nimic”
„România nu ne-a surprins cu nimic. Așa cum ne-am așteptat, a fost un meci greu. Românii au avut două ocazii și noi am avut noroc la șutul lor în bară. Eu cred că în ultimele zece minute nimeni nu se mai aștepta ca România să câștige. Este pentru noi extrem de supărător modul în care am pierdut, pentru că eu am cerut să avem posesia balonului, nu să facem o combinație în zona careului advers. Și în aceste situații un meci clar de 0-0 a fost pierdut. Momentul în care a picat golul între 90 și 94, Austria a avut posesia mingii. Recunosc încă o dată că am avut noroc la cele două ocazii ale României.
Nu poți spune că rezultatul este nedrept. Golul se datorează în mare măsură nouă, am fost fraieri că nu am ținut de minge și am oferit posibilitatea adversarilor să execute lovitura liberă. Având în vedere cele două ocazii mari, se poate spune că România a meritat victoria, dar încă o dată, în momentul în care a picat golul, noi am picat de fraieri”, a declarat Rangnick la conferința de presă.
„România a jucat foarte bine și s-a dovedit că noi nu ne-am putut impune. S-a dovedit încă o dată că avea să fie un joc foarte complicat, dar pot spune în continuare că aceste ultime trei minute au contat. În niciun caz nu a fost vorba de o subestimare a adversarului din partea noastră”, a completat acesta.
Ianis Hagi a centrat, Virgil Ghiță a marcat
Naționala de fotbal a României a învins dramatic echipa Austriei, cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Națională din București, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.
Tricolorii au marcat golul la ultima fază, prin fundașul Virgil Ghiță (90+5), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Ianis Hagi.
Următoarele meciuri ale Austriei
Austria se află într-o poziție favorabilă în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026. După victoria zdrobitoare cu 10-0 în fața San Marino, echipa a acumulat 5 victorii din 5 meciuri, având un golaveraj impresionant de 19-2. Selecționerul Ralf Rangnick a acordat pauză unor jucători cheie, precum David Alaba, pentru a-i odihni înaintea confruntării cu România.
Următoarele partide ale Austriei în campania de calificare sunt:
-15 noiembrie 2025: Austria -Cipru
-18 noiembrie 2025: Austria – Bosnia și Herțegovina
Ambele meciuri vor fi disputate pe teren propriu, la Viena, și sunt esențiale pentru consolidarea poziției de lider în grupă.