Deciziile de recalculare a pensiilor în baza Legii nr. 360/2023 vor fi transmise tuturor pensionarilor prin Poşta Română, în intervalul 15 – 31 august 2024, au anunţat reprezentanții Casei Naţionale de Pensii Publice.
„Până în acest moment, nu există nicio decizie de recalculare a pensiilor transmisă în baza Legii 360/2023″, precizează instituţia, în urma unor informaţii apărute în spaţiul public legate de „scăderea pensiilor”.
Potrivit sursei citate, dosarele de pensionare sunt verificate periodic de către specialiştii din casele teritoriale de pensii, iar dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire.
„Activitatea de reverificare se efectuează încă de când există sistemul de pensii, (începând Legea nr.27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010). Dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire. Aceste decizii sunt, după caz, ori de majorare a cuantumului pensiei, ori de diminuare. În cazul majorării, sumele sunt acordate de îndată, într-o singură tranşă, iar în cazul diminuării sumele se achită eşalonat”, au explicat reprezentanții CNPP.
Deciziile de revizuire nu au nicio legătură cu recalcularea
În anul 2023 au fost 870 de astfel de decizii emise după verificările făcute de Corpul de Control al CNPP dintre care pentru pentru 361 de dosare s-au majorat pensiile, iar pentru 509 s-a impus recuperarea debitelor. Reprezentaţii CNPP susţin că, de la un an la altul, numărul situaţiilor în care s-a impus revizuirea a scăzut constant:
„Aceste decizii de revizuire nu au nicio legătură cu aplicarea Legii nr. 360/2023 care reformează sistemul public de pensii. Deciziile de recalculare în baza Legii nr. 360/2023 vor fi transmise de către casele teritoriale de pensii prin Poşta Română tuturor pensionarilor în intervalul 15-31 august”.