Avocatul Cătălin Dancu a salutat extraordinara inițiativă a guvernului român de a organiza, la București, în sfârșit, o reuniune comună a guvernelor României și a Israelului, așa cum a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
„Trebuie să știți că această inițiativă a fost dorită și pe vremea când prim-ministru era Viorica Dăncilă.
Nu vreau să comentez acum motivele pentru care nu s-a realizat atunci acest important eveniment. Va veni și vremea când o voi face. Ce este important de văzut este viitorul.
Această inițiativă dovedește, într-adevăr, faptul că România și Israelul dezvoltă unele dintre cele mai importante relații dintre țările membre ale UE și că există o agendă politică, economică, militară și diplomatică excelentă, ce trebuie consolidată, mai ales în contextul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă.
Este bine-cunoscută cooperarea dintre SUA și Israel în domeniul militar.
România trebuie să devină parte a unei axe strategice București – Washington – Ierusalim, din care am avea mult de câștigat.
Conceptul de securitate națională trebuie să rămână pentru noi o prioritate absolută.
Invitarea primului ministru israelian la București este de asemenea de apreciat, tocmai în condițiile în care, pe mai multe canale și în mai multe ocazii, personalități ale Israelului au recunoscut că, după SUA, România este țara cea mai prietenoasă a Israelului și că, ca atare, această prietenie nu poate fi mai bine arătată decât prin vizita premierului israelian la București. Evident, nu va exista, contrar așteptărilor unora, niciun fel de demersuri de natură a pune în aplicare mandatul internațional de arestare injust împotriva premierului Netanyahu.
Primul ministru român și guvernul României au toate pârghiile juridice, exact cum o face SUA în prezent, dar nu recunosc mandatul internațional de arestare, interesele noastre bilaterale fiind mult mai profunde și mai importante decât acest element pe care eu îl apreciez total netemeinic și injust.
Sper ca această inițiativă să aibă loc cât mai repede, să se bucure de rezultate cât mai mari pentru relația bilaterală, mai ales că ambele țări au un potențial încă nefolosit și mă refer aici la schimburile economice în comerțul internațional. România încă nu exportă atât de mult pe cât sunt de mari nevoile de consum ale Israelului și avem această capacitate.
Mă refer aici, în special, la exporturile de produse alimentare și nealimentare pe piața kosher.
Mierea, vinul, legumele de sezon, produsele de panificație și, nu în ultimul rând, carnea sunt vârfurile de export pe care România le poate duce pe piața kosher.
Aici este nevoie de adoptarea unui cadru legislativ urgent pentru exportatorii români, implementarea, la București, a unui laborator de înaltă calitate pe care ANSVSA să-l achiziționeze din Israel, astfel încât certificarea produselor kosher să respecte standardele, așa cum sunt cele din Israel, și crearea de societăți mixte româno-israeliene de profil care să activeze mai bine și mai rapid comerțul bilateral.
Nu în ultimul rând, pe această agendă G to G, trebuie să se stabilească la loc de top politica de investiții în domeniul irigațiilor din România.
Israelul poate oferi României cele mai moderne tehnologii din domeniu în privința irigațiilor, soluții inovatoare atât pentru irigațiile destinate culturilor de legume-fructe, cât și pentru irigațiile din domeniul agricol, în special pentru grâu și porumb.
Este arhicunoscută problema cu care România se confruntă în acest domeniu, respectiv lipsa apei și a instalațiilor de irigații.
Este momentul ca, dintr-un proiect eșuat intitulat „România educată”, să realizăm un nou proiect, de data aceasta de succes, intitulat „România irigată”.
Nu vreau să mă gândesc care ar fi creșterea economică netă a țării noastre și creșterea PIB-ului național, nu mai vorbesc de bunăstarea fermierilor români și a producătorilor agricoli prin dezvoltarea unui sistem național de irigații competitive, similar celui al Israelului.
Ne leagă enorm de multe lucruri ca națiuni și am așteptări optimiste că această inițiativă va reprezenta o relansare în beneficiul ambelor țări a relațiilor noastre. Nu pot decât să mă bucur de această manifestare la București.
De aceea, pot anticipa și urez din toată inima: „Bun venit în România, dle. Prim-ministru Benjamin Netanyahu!”, a afirmat avocatul Cătălin Dancu, citat de AnimaNews.ro.