Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat în plenul Parlamentului European de la Strasbourg că România şi Bulgaria „se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen” începând de la 1 ianuarie anul viitor.
„Gândiţi-vă cât de departe am ajuns. Acum cinci ani, extinderea Schengen nu se găsea pe agendă. Atunci când am început mandatul, Croaţia, Bulgaria şi România erau blocate în anticameră, chiar dacă erau pregătite. Comisia a spus că erau pregătite. Noi am spus de 13 ani. Parlamentul a spus că sunt pregătite, dar Consiliul în continuare trebuia să ia decizia în acest sens”, a reamintit oficialul european în ultimul său discurs în PE, susţinut în cadrul unei dezbateri despre aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
„Câteodată, însă, schimbările pot veni rapid, dar nu automat. Cu toţii am lucrat din greu pentru a provoca această schimbare, lucrând împreună şi clădind încrederea. În ultimii doi ani, lucrurile au fost esenţiale. Croaţia a intrat în Schengen anul trecut. România şi Bulgaria s-au alăturat, de asemenea, în martie anul acesta, eliminându-se controalele aeriene şi maritime. Şi asta a schimbat viaţa a milioane de cetăţeni (…) Şi acum, iată, facem ultimii paşi şi vor fi eliminate şi controalele terestre”, a spus Ylva Johansson.
România, în Schengen: Am ajuns aici nu doar pe calea negocierilor
Comisarul a reamintit de recenta reuniune interministerială informală de la Budapesta, prezidată de preşedinţia maghiară, unde miniştrii de interne din România, Bulgaria şi Austria, singura ţară care se opunea aderării Bucureştiului şi Sofiei la Schengen, au ajuns la un acord pentru ridicarea acestui veto:
„Miniştrii s-au angajat să aducă acest punct pe ordinea de zi a următorului Consiliu JAI din decembrie şi mă aştept ca preşedinţia maghiară (a Consiliului UE) să propună Consiliului în decembrie să fie eliminate controalele la frontierele terestre pentru Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025. Mă aştept că aşa se va întâmpla. Am ajuns aici nu doar pe calea negocierilor.
Este vorba despre a lucra împreună, de a impune măsuri concrete pe teren, de a reglementa migraţia, de a combate traficanţii şi de a investi împreună în securitatea comună. Iar măsurile, iată, dau roade: Bulgaria şi România s-au alăturat familiei Schengen. Mai am doar câteva zile în calitate de comisar. Aşadar, succesorul meu va fi cel care va fi prezent la Consiliul JAI de luna viitoare. Eu nu voi fi prezentă acolo, dar puteţi fi siguri că voi urmări evoluţiile. De asemenea, mi-am pregătit şampania şi puteţi fi siguri că de Anul Nou mă voi gândi la prietenii mei din România şi Bulgaria. Sunt foarte bucuroasă, pentru că au muncit din greu, ani de zile, pentru a atinge acest obiectiv şi sunt foarte bucuroasă că la finalul mandatului meu suntem atât de aproape de această decizie de a ura bun venit întru totul Bulgariei şi României”.
„Aparţineţi spaţiului Schengen”
În final, Ylva Johansson s-a declarat „bucuroasă pentru toţi cetăţenii din Bulgaria şi România”. „Aparţineţi spaţiului Schengen, meritaţi să beneficiaţi de toate libertăţile din spaţiul Schengen”, şi-a încheiat ea discursul.
Austria şi-a arătat recent disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen.
Premierul ungar Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a anunţat la rândul său că miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere şi cu frontierele terestre la spaţiul Schengen.AGERPRES/(AS – autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu