vineri, decembrie 13, 2024

„Sandokan” se întoarce. Filmările serialului vor începe în Calabria, la sfârșitul lunii aprilie

Share

Serialul, realizat de Lux Vide, o companie din grupul Fremantle, şi care este o adaptare după istorica saga scrisă de Emilio Salgari, îl va avea drept protagonist pe actorul Can Yaman (care-l va înlocui pe celebrul Kabir Bedi).

Primul sunet de clachetă se va auzi la sfârșitul lunii aprilie în Calabria, unde a început recent construcția coloniei engleze Labuan, în zona industrială Lamezia Terme, care va servi drept fundal pentru o parte a filmărilor, potrivit lastampa.it.

Sandokan, o abordare contemporană

Luca Bernabei, CEO Lux Vide, a declarat: „Sandokan este un proiect mare care îi va face pe spectatori să viseze ducându-i în lumi îndepărtate și necontaminate. Serialul a trecut printr-un lung proces de dezvoltare care ne-a permis să adaptăm saga iconică într-un serial TV internațional cu o abordare extrem de contemporană”.

Luciano Vigna, director general al Calabria Film Commission, a declarat: „Este un proiect important pe care Fundația Film Commission a decis să-l dezvolte, atât din punct de vedere industrial, cât și promoțional, cu un partener de top în sectorul audiovizual. Filmările serialului vor implica și alte locații din regiune, de-a lungul coastelor și în zonele interioare, în scopul unei promovări mai ample a imaginii și peisajului frumoasei noastre Calabrii.”

Read more

Local News