joi, decembrie 26, 2024

Stații de încărcare pentru mașini electrice, instalate în România de o companie austriacă

Share

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un împrumut de 40 milioane euro cu compania austriacă Eldrive Holding GmbH pentru instalarea a 8.472 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice (VE) în Bulgaria, Lituania şi România în următorii trei ani, ca sprijin pentru mobilitatea verde şi pentru obiectivele Pactului verde al UE privind transportul durabil şi decarbonizarea.

Această investiţie este susţinută de programul InvestEU, care îşi propune să atragă investiţii suplimentare în valoare de peste 372 miliarde euro între 2021 şi 2027.

Programul InvestEU mobilizează investiţii pentru priorităţile de politică ale UE, cum ar fi tranziţia verde, competitivitatea, inovarea şi infrastructura durabilă.

„Cu sprijinul financiar din partea InvestEU şi BEI, Eldrive Holding plănuieşte să investească aproximativ 146 milioane euro în instalarea a 4.376 de staţii de încărcare noi pentru VE în România, 2.575 în Lituania şi 1.530 în Bulgaria, accelerând punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare pentru dezvoltarea transportului curat în cele trei ţări şi sprijinind tranziţia către neutralitatea climatică”, se precizează într-un comunicat al BEI.

Un milion de stații de încărcare publice pentru vehiculele electrice

Proiectul va rezolva problema folosirii reduse a vehiculelor electrice şi a staţiilor de încărcare în cele trei ţări şi le va ajuta să atingă obiectivele Planului verde al UE de a avea un milion de staţii de încărcare publice pentru vehiculele electrice şi staţii de combustibil alternativ răspândite în cele 27 de state membre până în 2025.

Conform sursei citate, reţelele de încărcare a vehiculelor electrice vor sprijini trecerea la vehiculele electrice şi vor ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a poluării aerului în zonele urbane din Bulgaria, Lituania şi România.

„Este un proiect foarte important. Sectorul transporturilor este una dintre principalele surse ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Tranziţia către electromobilitate poate ajuta la reducerea acestora, precum şi a poluării aerului. Cu toate acestea, o tranziţie serioasă către utilizarea vehiculelor electrice nu se poate produce fără infrastructura necesară. Ca bancă a schimbărilor climatice a UE, BEI sprijină construirea de reţele de încărcare a vehiculelor electrice, iar eu sunt foarte încântat că vom lua parte la modernizarea transportului din Bulgaria, Lituania şi România„, a declarat vicepreşedintele BEI, Kyriacos Kakouris.

Planuri pentru a pune capăt dependenţei Europei de importurile de combustibili fosili

Eldrive Holding, controlată de investitori bulgari, gestionează deja peste 1.200 de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice în cele trei ţări. Încărcarea vehiculelor electrice este unul dintre sectoarele eligibile pentru sprijin suplimentar în cadrul iniţiativei BEI de a sprijini REPowerEU, planul UE menit să pună capăt dependenţei Europei de importurile de combustibili fosili.

Banca UE s-a angajat ca, pe lângă împrumuturile sale obişnuite, să ofere o finanţare suplimentară de 45 miliarde euro pentru proiectele care respectă criteriile REPowerEU.

„Obţinerea încrederii Băncii Europene de Investiţii reprezintă o etapă importantă pentru Eldrive. Este o recunoaştere valoroasă a rezilienţei strategiei noastre de afaceri, a implementării şi creşterii realizate în ultimii ani. Cu BEI ca parteneră în acest proiect, ne vom extinde reţeaua rapid şi eficient şi vom deveni unul dintre principalii operatori de puncte de încărcare din Europa”, a declarat directorul general al Eldrive, Stefan Spassov.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deţinută de statele membre ale acesteia. Instituţia finanţează investiţii solide care contribuie la obiectivele politicii UE.

Read more

Local News