Un test bazat pe analiza undelor cerebrale, cu o durată de doar trei minute, ar putea semnala primele tulburări de memorie asociate cu boala Alzheimer cu mai mulți ani înainte ca diagnosticul clinic să fie posibil, potrivit unui studiu recent citat de DPA. Cercetătorii susțin că metoda poate deveni un instrument accesibil și ușor de aplicat, inclusiv la domiciliul pacienților.
Testul Fastball
Noua tehnică, denumită Fastball și dezvoltată la Universitatea Bath din Regatul Unit, se bazează pe electroencefalogramă (EEG). Prin plasarea unor senzori de mici dimensiuni pe scalp, activitatea electrică a creierului este înregistrată în timp ce pacienții privesc imagini afișate rapid pe un ecran. Răspunsurile automate ale creierului la aceste stimuli vizuali oferă indicii despre funcționarea memoriei.
Cum a fost realizat studiul
Cercetarea, realizată de specialiști de la universitățile din Bath și Bristol și publicată în revista Brain Communications, a implicat 52 de pacienți cu tulburări cognitive ușoare (MCI) și 54 de adulți sănătoși. MCI reprezintă o scădere a memoriei sau a capacității cognitive, iar în unele cazuri poate fi un precursor al bolii Alzheimer.
Rezultatele au arătat că persoanele cu MCI amnestică – caracterizată prin pierderi semnificative de memorie, cum ar fi uitarea conversațiilor recente sau a programărilor – au avut răspunsuri mult mai reduse la testul Fastball decât pacienții sănătoși sau cei cu MCI non-amnestică.
La reevaluarea pacienților după un an, testul s-a dovedit fiabil la persoanele sănătoase și a demonstrat, pentru prima dată, că poate fi efectuat și acasă, fără a necesita o infrastructură medicală complexă.
Ce spun cercetătorii
George Stothart, cercetător în științe neuronale cognitive la Universitatea Bath și coordonator al studiului, a subliniat importanța descoperirii:
„Ratăm primii 10-20 de ani din evoluția bolii Alzheimer cu instrumentele de diagnosticare actuale. Fastball oferă o modalitate de a schimba acest lucru, detectând declinul memoriei mult mai devreme și mai obiectiv, folosind un test rapid și pasiv.”
Acesta a adăugat că există o nevoie urgentă de metode precise și practice de diagnosticare la scară largă: „Testul Fastball este ieftin, portabil și funcționează în condiții reale.”
Numărul pacienților cu probleme de sănătate, în creștere
Societatea Alzheimer estimează că în prezent în Regatul Unit trăiesc aproximativ 982.000 de persoane cu demență, iar mai mult de o treime dintre ele nu au primit niciodată un diagnostic. Numărul pacienților ar putea ajunge la 1,4 milioane până în 2040.
Un raport recent al organizației atrage atenția că o cincime dintre persoanele cu demență nu beneficiază de niciun sprijin. Într-un sondaj realizat pe aproape 3.500 de pacienți, rude și îngrijitori, doar o treime au descris experiența diagnosticării ca fiind una pozitivă. Principalele obstacole semnalate au fost timpul de așteptare prea lung (52%) și necesitatea consultării mai multor cadre medicale (41%).