vineri, decembrie 13, 2024

Victoria Beckham a împlinit 50 de ani. Cum au fost filmate membrele trupei Spice Girls. Video

Share

Membrele trupei Spice Girls s-au reunit la petrecerea de 50 de ani a Victoriei Beckham, la care au participat numeroase celebrităţi, printre care Tom Cruise şi Salma Hayek, informează DPA.

Trupa din anii 1990, alcătuită din Geri Horner, Emma Bunton, Melanie Chisholm, Melanie Brown şi Victoria, au dansat pe hitul lor ”Stop”, care a fost lansat în 1998.

Soţul Victoriei, fostul fotbalist al naţionalei Angliei, David Beckham, a publicat o înregistrare pe Instagram în care cele cinci interpretează împreună melodia.

Victoria a publicat de asemenea înregistrarea pe conturile ei de social media însoţită de mesajul: ”Cea mai frumoasă seară! La mulţi ani mie! Vă iubesc pe toţi atât de mult!”

Creatoarea de modă, supranumită Posh Spice, s-a reunit cu fostele colege de trupă la petrecerea sa aniversară, care a avut loc în clubul privat Oswald’s, din Mayfair, printre celebrităţile participante numărându-se Cruise şi Hayek, fotografiaţi în faţa barului londonez.

Printre vedetele care au fost văzute sosind sau plecând de la petrecere se numără Rosie Huntington-Whiteley, Jason Statham, Gordon Ramsay, Marc Anthony, care este naşul lui Cruz, unul dintre fiii cuplului Beckham, şi Eva Longoria, care este naşa fiicei lor, Harper.

Înaintea petrecerii, Victoria a scris pe Instagram că se simte ”incredibil de norocoasă că a ajuns la acest moment important”, precum şi pentru ”dragostea şi sprijinul necondiţionate” pe care i le oferă soţul ei, David.

Pe 17 aprilie, ziua când a împlinit 50 de ani, Victoria a primit mesaje online de la David, de la copiii lor Brooklyn, Cruz şi Romeo, precum şi de la fostele colege de trupă.

”Înaintea acestei aniversări, ar trebui să priveşti înapoi şi să fii mândră de ceea ce ai realizat şi de ceea ce ai construit”, a scris David.

Spice Girls s-au reunit în 2012 cu prilejul ceremoniei de încheiere a Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra şi în 2019 cu prilejul unui turneu mondial la care Victoria nu a participat.

Trupa de fete a debutat cu single-ul ”Wannabe” în 1996, iar după doi ani de prezenţă în fruntea clasamentelor, Horner, supranumită Ginger Spice, a părăsit trupa în 1998, invocând ”existenţa unor diferenţe între componentele trupei”.

În decembrie 2000, celelalte componente au pornit pe drumuri separate, anunţând o pauză pe o perioadă nedefinită.

Read more

Local News