Poetul național Mihai Eminescu a fost omagiat la Viena. Asociația Asociației „Mihai Eminescu – Viena”, condusă de Laura Hant, a găzduit o serie de manifestări culturale dedicate aniversării a 175 de ani de la nașterea lui Eminescu. Partener la acest demers cultural a fost Institutul Cultural Român de la Viena.
Manifestările au debutat sâmbătă, 14 iunie, cu vernisajul expoziției de artă plastică „Eminescu – Ecouri în universalitate”, semnată de artistul Mihai Cătrună. Expoziția a fost deschisă în prezența criticului de artă și jurnalistului Marian Nencescu, care a subliniat dimensiunea spirituală și simbolică a operei eminesciene reflectată în creațiile vizuale contemporane.

Simpozionul „Eminescu la Viena: Spiritul românesc în Europa”, a reunit personalități marcante din domeniul culturii și cercetării:
🔹 Aurica Ichim, istoric, director al Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași
🔹 Marian Nencescu, critic de artă și jurnalist
🔹 Mircea Ciubotaru, filolog și cercetător, Iași
🔹 Dan Toma Dulciu, cercetător literar și eminescolog, Viena, care a prezentat cu această ocazie volumul său „Urme românești la Schönbrunn”, lansat recent la Viena.

Coroane de flori, la bustul lui Eminescu
Duminică, 15 iunie, la bustul Poetului, aflat în fața Bisericii Ortodoxe Române din Simmeringer Hauptstrasse nr. 161, a avut loc depunerea de coroane de flori în semn de omagiu adus marelui poet român. Coroanele au fost depuse din partea Asociației „Mihai Eminescu – Viena”, Ambasadei României la Viena și Asociației Unirea.

La eveniment au fost prezente Andrea Amza Andraș, din partea Ambasadei României, precum și Andreea Dincă, directorul Institutului Cultural Român de la Viena. A urmat o ceremonie religioasă oficiată de părintele paroh dr. Nicolae Dura.
Programul zilei a continuat la sediul ICR Viena cu un moment muzical de excepție, susținut de tânărul pianist ieșean Mario-Victor Lucaci, al cărui recital strălucit a impresionat profund publicul, generând o atmosferă de admirație si recunoștință.
„Prin aceste evenimente, Asociația „Mihai Eminescu – Viena” și Institutul Cultural Român de la Viena și-au propus să aducă un omagiu relevant și viu celui mai important poet al literaturii române, subliniind totodată legăturile sale spirituale și culturale cu spațiul european.
Mulțumim Institutului Cultural Român , invitaților care au susținut intervenții remarcabile în cadrul simpozionului, precum si tânărului pianist care a încântat audiența”, a transmis Laura Hant, președinta Asociației „Mihai Eminescu – Viena”.