vineri, decembrie 27, 2024

Recalcularea pensiilor. Din luna mai, beneficiarii vor primi deciziile

Share

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că noua Lege a pensiilor garantează românilor că în fiecare an pensiile le vor crește cu rata inflaţiei, plus jumătate din câştigul salarial mediu brut. Aceasta a mai spus că acum se lucrează la finalizarea normelor de aplicare a Legii 360/2023, care presupune recalcularea tuturor pensiilor.

Recalcularea pensiilor și trimiterea deciziilor

„Fiecare pensie va fi recalculată. Pentru asta avem, pe de o parte, un proces început de colegii de la Casele Teritoriale de Pensii de digitalizare a dosarelor de pensii, așa încât toate dosarele să fie reevaluate, toate informaţiile pensionarilor să fie în sistem, scanate şi să avem o arhivă electronică. Iar după finalizarea normelor – şi ne dorim cât mai rapid, legea prevede 90 de zile, dar noi ne străduim să fim gata mai rapid – dorim să le discutăm cu societatea, cu partenerii sociali, cu Comisia Europeană, cu care avem acest agreement pe jalonul 214, după care să fie finalizat soft-ul pentru recalculare, instruiţi colegii din Casele Teritoriale de Pensii şi apoi românii vor începe, noi estimăm că undeva în luna mai a anului 2024, să îşi primească până la sfârşitul lunii august deciziile cu pensiile recalculate”, a declarat Simona Bucura Oprescu, la Antena 3.

O nouă creștere a pensiilor, în septembrie

Ministrul PSD al Muncii dă asigurări că pensiile vor crește din septembrie. „Din septembrie 2024, pensionarii vor beneficia de cea de-a doua majorare a pensiilor. După estimările noastre, peste trei milioane de români.

E foarte important ca lumea să ştie că nicio pensie nu va scădea. Va fi menţinut cuantumul cel mai favorabil în urma recalculării. În Legea 363/2023 avem stipulat clar că se menţine cuantumul cel mai favorabil, deci nicio pensie nu va scădea”, a mai afirmat ministrul Simona Bucura Oprescu.

Read more

Local News