joi, noiembrie 21, 2024

Karl Nehammer vrea decriptarea serviciile de mesagerie de pe WhatsApp, Signal și Telegram

Share

Cancelarul Karl Nehammer a declarat că agenţiile de informaţii din Austria ar trebui să aibă puteri sporite în vederea monitorizării comunicaţiilor pe aplicaţiile de mesagerie pentru a putea opri extremiştii, după ce un presupus atac sinucigaş planificat la un concert al cântăreţei americane Taylor Swift la Viena a fost dejucat săptămâna trecută.

Cele trei concerte programate ale lui Swift la Viena au fost anulate după ce autorităţile austriece au aflat că un tânăr de 19 ani intenţiona să comită un atac sinucigaş, inspirat de ISIS, pe un stadion de fotbal unde zeci de mii de fani plănuiau să asiste la spectacol.

Karl Nehammer: Este vital ca serviciile de mesagerie să fie decriptate

Veştile despre atacul planificat a relansat dezbaterea cu privire la restricţiile stricte pe care Austria le are, în comparaţie cu alte naţiuni occidentale, în ceea ce priveşte monitorizarea comunicaţiilor de mesagerie, într-o perioadă în care ţara se pregăteşte pentru alegerile din 29 septembrie.

„Avem într-adevăr nevoie ca agenţiile noastre să fie modernizate din punct de vedere tehnic, astfel încât să fie pe picior de egalitate cu teroriştii, cu crima organizată, astfel încât să le putem combate. Este vital ca serviciile de mesagerie precum WhatsApp, Signal, Telegram să poată fi decriptate pentru autorităţile de securitate, sub supraveghere judiciară, prin respectarea statului de drept”, a declarat Karl Nehammer într-un interviu acordat ziarului german Bild.

Karl Nehammer candidează pentru un nou mandat

Nehammer, care a declarat că Austria a primit un pont de la un serviciu de informaţii străin cu privire la presupusul atac planificat împotriva lui Taylor Swift, a precizat că principalii suspecţi în acest caz au fost capturaţi până în prezent.

Dar el a evocat mai multe arestări efectuate, în timp ce poliţia continuă investigaţiile în cadrul reţelelor criminale. Mai mulţi susţinători ISIS au fost identificaţi, a afirmat cancelarul Nehammer, care candidează pentru realegere luna viitoare.

Read more

Local News